Nu cred ca exista in toata Romania un om care sa fi citit mai multe carti ca Pavel Nicolescu! Omul acesta ascunde in statura sa mica un “gigant” al intelectului scolastic. Glumind, am putea spune ca el reprezinta, peste puntea anilor si in diferite circumstante, o copie la scara a lui Stefan cel Mare: “Mic la stat, mare la sfat si … viteaz cum n-a mai stat.” (vorba cronicarului Neculce, daca nu ma insel).

Pentru cei care-l cunosc mai de aproape, si partea cu “repede varsatoriu de sange” are o anumita corespondenta …

Cu faima lui Pavel Nicolescu m-am intalnit prima data la Securitate. Ma aflam la un interogatoriu, dupa niste revendicari pe care le cerusem impreuna cu colegii de la Seminar celor din conducerea Uniunii. Despre legatura organica dintre cei aflati la conducerea Seminarului si Uniunii si … organele de Securitate, evidenta si in cazul acesta, ii las pe altii sa vorbeasca.

M-au lasat sa astept cateva ore intr-o “sala”, dupa care m-au chemat “inauntru.” De dincolo de pereti, ajungeau pana la mine strigatele unui om batut crunt, gemetele desnadajduite si strigatele amenintatoare ale celui ce-l ancheta:

– “Ba, mie nu-mi spui? Te fac eu sa vorbesti! Nu iesi de aici pana nu spui tot!”

Aveam sa aflu mai tarziu de la altii, mai unblati pe la Securitate decat mine, ca era vorba despre o inscenare.

Totul nu era decat o banda de magnetofon inregistrata in prealabil.

(Ceea ce imi aduce aminte de o gluma: Un om care urca scarile spre circa de militie din cartier, avand in mana cateva foi de hartie scrise marunt, probabil o cerere sau o plangere, l-a intrebat pe unul care cobora sovaielnic aceleasi trepte:
– “Domnule, nu stii unde este masina de batut?”
– “Nu stiu, domnule, ca pe mine m-au batut … manual!”)

Anchetatorul, sa nu ma intrebati ce grad avea, ca nu ma pricep la grade, m-a poftit foarte amabil sa iau loc pe un scaun. A luat si el loc intr-un fotoliu. Ne despartea un birou destul de masiv, asa ca ma simteam, deocamdata, in siguranta.

M-a privit cu niste ochi mari, limpezi, inteligenti. M-a vazut foarte linistit. Ma rugasem mult in perioada “de asteptare” si simteam ca nu sunt singur in incapere cu acest om. Cautam sa-l vad in haine civile, desbracat de legaturile profesionale. Un om cu bucurii si cu necazuri ca si mine. Un frate de al meu pe care Dumnezeu vrea sa-l mantuiasca. Eram hotarat sa depun o marturie care sa-l atraga spre Isus Christos. El mi-a zis:

– “Ce ne facem noi cu tine, tinere? Ai luat-o pe un drum periculos si ai nevoie de o corectare. Te-am invitat aici ca sa stam putin de vorba. Nu te teme, cu tine nu vom proceda cu violenta. De asta am eu grija … Yi-am studiat dosarul. Esti un om sensibil si inteligent. Iti place poezia si filosofia. Eu vreau doar sa te ajut sa nu faci greseli care sa te coste … Am mai avut noi un caz ca al tau si n-am procedat bine. Ai auzit de Pavel Nicolescu ? Si el era tot asa ca tine, ii placea filosofia si literatura. S-a apucat si el de prostii, iar noi n-am procedat bine cu el. In loc sa-l ajutam sa inteleaga, l-am tratat cu violenta. L-am inrait. Stii povestea cu cainele? Si pe un caine il salbaticesti daca il tot bati si-l injuri … Asta am facut noi cu Pavel Nicolescu si acum ne pare rau …l-am dat afara din facultate … nu l-am lasat sa-si faca studiile care dorea el nici la Seminar … Acum nu ne mai poate suferi. E pornit impotriva noastra cu tot ce are. Vrea sa ne distruga. E pacat si de el! In loc sa fie un bun crestin, a ajuns un infocat anticomunist. Si-a pierdut si directia si rasplata! …”

Am priceput, dincolo de vorbele mieroase si de strategia invaluitoare, ca Pavel Nicolescu nu este un om oarecare. Nici macar pentru Securitate … Noi, cei tineri, il iubeam foarte mult pentru mintea lui enciclopedica si pentru expunerile foarte intense si patrunzatoare. Mergeam pe atunci la biserica din “23 August” ca sa-l ascultam. Mai tarziu, cand Securitatea l-a scos de acolo (sau Uniunea, nu stiu care din ele, nu cred ca are vreo diferenta), mergeam sa-l ascultam la biserica “Sfanta Treime” din cartierul “Mihai Bravu”, unde Vasile Talos il luase sub ocrotire si-l lasa sa predice. Exista predicatori la predicile carora poti sa nu fi atent si sa te gandesti in alta parte (noi dezvoltasem abilitatea aceasta pana la nivelul unei … “arte”!).

Pe Pavel Nicolescu nu poti sa-l asculti, daca nu esti foarte atent la ceea ce spune. Are un temperament foarte vivace. Vorbeste in ritm de mitraliera. Gandeste mult mai repede chiar decat vorbeste, dandu-ti sentimentul ca vorbirea este in majoritatea cazurilor un obstacol intre ceea ce ar vrea sa-ti transmita si ceea ce ai putea intelege.

Asa cum am spus, nu cred ca exista cineva care sa fi citit mai mult ca el. Vesnic, umbla in compania unei serviete burdusita de carti. Citeste la masa, citeste in tramvai sau masina, citeste la servici si, daca ar putea, cred ca ar citi chiar si atunci cand merge pe strada.

Cu el se adevereste parerea ca un bun profesor ramane student toata viata. Are ce spune pentru ca citeste mereu si are capacitatea de a sintetiza si de a face asociatiuni intre concepte si idei abstracte. Toate activitatile lui sunt preponderent intelectuale. Chiar si umorul pe care-l gusta este unul intelectual. Iata o astfel de gluma pe care mi-a trimis-o:

“Doi ingineri stau de vorba. Unul zice: “Am studiat probabilitatea ca o felie sa cada pe covor cu partea pe care e unsa. Exista o mare probabilitate pentru asta.” Peste cateva zile, colegul ii spune: “N-ai avut dreptate. Am refacut experimentul si a iesit invers.” Colegul nu se da batut si zice: “N-ai uns-o pe partea pe care trebuia!”

Anunțuri