S-a nascut ca “dar” venit la varsta matura, cand Roxana si Daniel, sora si fratele lui, ajunsesera deja spre 13 si, respectiv, 16 ani. Familia lui era proaspat venita in America. Parintii lui, Ionica si Tita Dumitru l-au simtit crescand intre ei ca pe o promisiune de gingasie la varsta inaintata. Pruncul a fost insa sa fie altceva, o mare incercare a credintei si o continua sursa pentru motivatia de a alerga la Domnul pentru putere si speranta. Copilul acesta “s-a grabit” sa se nasca. A venit pe lume in 26 Aprilie 1984, la numai douazeci si patru de saptamani (cinci luni si jumatate), in greutate, daca o putem numi asa, de numai un kilogram si o suta saizeci de grame. Iar “lung” a fost de numai 39 de cm.

Botezati de curand, parintii au cautat pentru el un nume cu semnificatie si i-au zis: Emanuel, care talmacit inseamna “Dumnezeu este cu noi”. Noi i-am zis insa “Emiluta”, din cauza dimensiunilor liliputane si a dragostei uriase pe care a trezit-o in noi.

“Emiluta” a devenit imediat copilul tuturor, fiul bisericii, “copilul minune”. Ne-am napustit sa-l vedem la “incubatorul” spitalului, unde era considerat caz critic la sectia ICU (Intensive Care Unit). Privit prin geamul care ne despartea, copilul acesta trezea in noi un amestec ciudat de trairi contradictorii. Ne napadeau rand pe rand si cateodata concomitent bucuria si lacrimile milei, optimismul si teama de viitor, increderea in Dumnezeu si banuiala tragica ce presupunea un sfarsit prematur. Tehnica cea mai moderna era asociata cu rugaciunea straveche si fierbinte a tuturor.

Cel mai intens, aceste trairi au fost simtite de Dinu Dobrea, un alt prieten al lui Ionica. Suflet ales, apropiat mereu celor aflati in suferinta, Dinu l-a vegheat cel mai mult si cu cel mai adanc devotament pe Emiluta. S-ar cuveni aici sa spun cateva lucruri despre prietenie. Le-am gasit scrise de Ioana Parvulescu, intr-una din publicatiile romanesti, dar ele se potrivesc foarte bine si cu cazul nostru:

“Calitatea de indragostit nu are nevoie de confirmarea persoanei iubite si nici de cea a ochiului public. Se poate iubi indefinit in taina, creiand chiar alesului/alesei impresia de politicoasa indiferenta.
Prietenia se afla insa la polul opus: fara reciprocitate e vorba goala si fala usoara. Ea dainuie exact atat cat cei in cauza se recunosc unul pe altul drept prieteni.

Spre deosebire de dragoste, care poate inflori la bine, dar da adesea indarat la greu, daca nu cumva dispare cu totul, sentimentul de prietenie creste proportional cu necazurile unuia dintre prieteni. Intr-un fel, aceasta legatura de sange spiritual e mult mai tare decat cea de sange propriu-zisa, numita rudenie.

Ca prietenia se manifesta la greu ar putea sa para o trasatura in favoarea ei. Proverbul cu prietenul care “la nevoie” se cunoaste consfinteste aceasta aparenta.

De la lozinca iubitorilor de “adevar”, Amicus Plato sed magis amica veritas pusa in circulatie de Ammonius Saccas in Viata lui Aristotel si numai partial justificata de un fragment din Etica nicomachica, cei care-si fac un tel din a-si critica prietenii – si la bine si la rau – nu mai au nevoie de alte argumente. Nu este deloc sigur ca misiunea prieteniei este critica “in numele adevarului”. Prietenia ar trebui sa aiba incredere ca, mai devreme sau mai tarziu prietenul va descoperi singur acest adevar, daca nu il stie deja. Daca arta sau stiinta au nevoie de critica avant toute chose, exemplele literare ne arata ca arta sau stiinta prieteniei are nevoie si de altceva. De incredere si sprijin la bine, caci nimic nu e mai greu de indurat decat temuta zi de dupa succes.”

Intre Dinu si Ionica s-a nascut o prietenie forjata de inalta temperatura a suferintei. Se spune ca acestea sunt cele mai trainice. Prietenii sunt aceia care te intreaba: “Ce mai faci?” si doresc cu adevarat sa-ti asculte raspunsul. De fapt, prietenii sunt felul in care Dumnezeu ne poarta de grija.

Cele doua familii nu s-au cunoscut in Romania, dar s-au apropiat, treptat, treptat, una de alta in Los Angeles, mai ales in timpul in care Draga Dobrea a ajutat familia Dumitru sa completeze actele pentru ramanerea lor in America si pentru aducerea copiilor lor din Romania.

Prietenia este o floare cu o crestere lenta. Fiecare prieten reprezinta o parte din inima noastra care nu s-a nascut pana ce n-am facut cunostinta. A fost bine ca Dinu si Ionica s-au cunoscut inainte de a avea prea mult nevoie unul de altul. Nu degeaba a spus cel care a spus: “Fa-ti prieteni mai inainte ca sa ai nevoie de ei”, iar Biblia adauga: “Prietenul adevarat iubeste oricand, si in nenorocire ajunge ca un frate” (Prov. 17:17).

A venit insa ceasul durerii, cand prieteniile sunt puse la incercare si dovedite. I-am privit pe Dinu si Ionica, inflorind in frumusetea caracterului lor. Norul trecator a adus peste ei ploaia binefacatoare a rodirii interioare. Marele om de stat britanic, Benjamin Disraeli a spus: “Cel mai mare lucru pe care-l poti face pentru un prieten nu este sa-i dai din bogatiile tale, ci sa i le scoti la iveala pe cele care sunt ascunse in el insusi.”

Privita din aceasta lumina, prietenia este o responsabilitate, nu o oportunitate, este cimentul care tine lumea impreuna.

Din cauza nasterii inainte de soroc, Emiluta a avut un sistem imun foarte slab, iar aerul poluat din Los Angeles i-a provocat tot felul de afectiuni care l-au trimis mereu la spital. Parintii l-au vegheat mereu cu credinciosie. Uneori, l-am vegheat si noi, cu toata taria credintei noastre. Imi amintesc ca la un moment dat a facut o febra extrem de mare si medicii l-au asezat intr-o cada cu apa si gheata. Eram numai noi doi acolo, Dinu si cu mine. Speriat, eu am alergat sa vorbesc cu asistenta. Cand m-am intors, l-am gasit pe Dinu aplecat asupra copilului, dandu-i cu palma valuri de apa peste capsorul fierbinte si amestecand in apa din cadita lacrimile din suvoiul care i se prelingea pe obraz. Pastrez si astazi imaginea de atunci ca pe un talisman de mare pret, ca pe o comoara de suflet.

Cine sau ce il facea pe acest om sa planga aplecat peste copilul altuia. “Desavarsirea” launtrica? Nicidecum! Caci despre desavarsire nu putem vorbi niciunul … Nu degeaba se spune ca atunci cand cineva a ajuns sa se cunoasca bine pe sine nu se mai mira de ce are asa de putini prieteni.

Intreb eu: Se poate cumpara o astfel de legatura cu bani ? Niciodata! Daca poti cumpara prietenia cuiva, nu se merita!

Pana la urma, poluarea din Los Angeles si sfatul medicilor l-au convins pe Ionica sa-si stramute familia la Portland, Oregon, in tara ploilor, a brazilor si a aerului curat. A pastrat insa legatura cu Dinu si s-au vizitat ori de cate ori dorinta le-a facut posibila o intalnire. Pastrez in mine convingerea ca si Ionica si Dinu sunt astazi mai frumosi din cauza prieteniei care-i leaga. Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi.

Anunțuri