4 Decembrie 2002. Ieri m-am intors de la Toronto, unde a avut loc logodna fetei mele mai mari, Christine, cu Valer Monafu. Mama lui, ajunsa acolo din Romania, n-a primit viza pentru a veni la Los Angeles, asa ca ne-am imbarcat toata familia si am zburat sa pecetluim o “logodna internationala.”

Revenit acasa, am rasfoit vraful de corespondenta si am deschis infrigurat o scrisoare de la fratele Petru Popovici. M-am temut sa nu-mi vesteasca ceva rau, … m-am bucurat anticipand ceva bun …

Pentru ca n-am permisiunea dansului sa o public, ma voi margini sa va impartasesc doar una din metaforele care, din cat il cunosc eu, l-au caracterizat in toata activitatea lui.

“M-am straduit toata viata sa asez hrana in ieslea de jos a oilor, nu in cea inalta a boilor. Dumnezeu m-a trimis sa dau hrana oilor. Pe boi sa-i pastoreasca altii …”

Remarca era pentru cei care ne-au reprosat mereu lipsa de “nivel academic” din mai toate scrierile noastre.

Scrisoarea fratelui Popovici ma incuraja sa continui sa staruiesc in lucrarea pentru cei mici si multi, nu pentru cei mari si putini la numar. Cuvintele unui om aflat la capat de drum … cuvinte asemenea unui testament duhovnicesc … un manifest pentru smerenie … Citirea lor imi aduce in minte ecoul unei alte intamplari. Pe undeva prin satele cu biserici mici, un tanar seminarist venise sa predice. Cand i-a venit vremea, s-a ridicat curajos la amvon de pe banca pe care statuse pana atunci langa batranul adunarii. Ochii ii erau numai flacari, inima semeata, tonul vocii sigur de el si cumva parca … prea plin de el insusi. Ascultatorii erau oameni simpli, iar tanarul venit de la Seminar fusese crescut intr-o biserica mare “de la oras”. Ii privea “de sus”, anticipand deja aprecierile entuziaste de la urma. Numai ca n-a fost sa fie asa …

Dupa numai cateva minute de predica parca s-a “rupt firul”. Au inceput sa-l treaca toate transpiratiile si privirile i s-au impaienjenit. Vorbirea a inceput sa i se poticneasca, picioarele i s-au inmuiat, tonul vocii a scazut. A dus-o totusi pana la capat, un capat lesinat asemenea unui balon care a facut “fasssss” si, dupa un “Amin” precipitat, a aterizat desumflat pe banca, alaturi de batranul adunarii. Acesta l-a privit bland si i-a rostit alene, dar dintr-o foarte mare si incercata intelepciune:

“Vezi, daca te-ai fi suit la amvon cum te-ai coborat, ai fi coborat acum de acolo asa cum te-ai urcat!”

Vorbele erau o variatie pe tema: “Mandria vine inaintea caderii”, sau “Celor smeriti, El le da har.”

Anunțuri