(De la Marius Cruceru)
aprilie 6, 2007
Prin 1944 află că soţul i-a fost împuşcat. Se suie în căruţă, se duce în Ungaria, la groapa comună. Dezgroapă, munceşte să scoată cadavrele dintre care să îşi recunoască bărbatul. Îl vede “Era încă mîndru roziu”, numai în jurul împuşcăturii din frunte începuse să se strice. Îşi aşează mortul în căruţă, îl aduce acasă, îl plînge aşa cum trebuie plîns iubitul şi îl îngroapă aşa cum trebuie îngropaţi cei dragi. Nu s-a mai căsătorit şi a crescut copiii pentru Domnul.
Aştia sunt oamenii pe care merită să ni-i amintim.
Îi mulţumesc lui Liviu Naghi, nepotul ei, care mi-a spus această frumoasă istorie care merită transformată într-un film.
Lasă un comentariu
Comments feed for this article