Nu mai era nevoie de un motiv in plus ca sa-mi placa sa merg in practica la Piatra Neamt. Fusesem deja acolo inainte cu cativa ani si indragisem si oamenii si muntii aceia frumosi si neplecati sub vanturile si furtunile vremii.

Motivul a aparut totusi sub forma unei posibile calatorii pe urmele fratelui Marcu Nichifor, de la Piatra Neamt la Borca si de la cheile Bicazului , de-a lungul cascadelor cristaline pana in valea carierei de piatra si apoi peste munti, la Damuc.

Urmele pe care le lasa un om in amintirea celor din jur sunt cea mai adevarata carte de vizita a sa. Am cules pentru posteritate cateva din marturiile celor care l-au avut cativa ani printre ei si i-au simtit influenta sfintitoare.

Costel Dupu, convertit si crescut de fratele Marcu, l-a avut ca mentor si in anii de inceput ca pastor in bisericile din judetul Neamt. Intr-o calatorie misionara la Borca, localitate facuta celebra de Ion Creanga in „Amintirile ..” sale, umblarea peste munti, pe drumuri forestiere l-a obosit neobisnuit de mult pe fratele Marcu, asa ca acesta s-a oprit si a spus: „Mai Costelus, hai sa ne rugam sa ne trimita Domnul o masina sau un tractor, ca nu mai pot merge mai departe. S-au rugat acolo, in mijlocul pustietatii de verdeata, neauziti decat de brazii fosnitori si de pasarile din ramuri. Drumurile erau neumblate de luni de zile. Iarba crescuse in voie si nu se vedeau nici un fel de urme de roti.

Dupa zece-cincisprezece minute, fratele Marcu s-a uitat dojenitor la Costel si i-a spus: „Spune drept: asa-i ca nu te-ai rugat cu credinta? Hai sa ne mai rugam odata si, de data asta, mai sincer si mai cu credinta. Spune-i Domnului daca ti se pare greu si lasa-l pe El sa raspunda. S-au mai rugat deci inca o data, de data aceasta, marturiseste Costel, si cu ceva credinta din partea lui. N-au apucat sa spuna bine : „Amin” si dincolo de linistea padurii, ca un murmur inganat morocanos de un motor care-si incerca puterile la deal, s-a si anuntat venirea unui camion de la lucrarile forestiere. Dumnezeu il cunostea foarte bine pe fratele Marcu. Lucrau de multa vreme impreuna si minunile rugaciunilor ascultate devenisera de mult semnele unei intovarasiri binevoitoare.

Alta data, drumul spre Borca s-a curmat in desisul padurii din cauza noptii care se coborase parca pe neasteptate. Sau poate ca fiind singur, fratele Marcu s-a lasat furat de frumusetea naturii sau de dulceata partasiei cu Domnu Isus din viata lui intensa de rugaciune. Sigur este ca odata cu intunerecul s-a coborat peste munti si un aer racoros si umed, care te patrundea pana la oase. Erau ultimele zile ale toamnei si de dupa culmi, iarna isi trimetea deja solii zgribuliti sa-i anunte apropierea. Dupa un obicei invatat de demult, fratele Marcu s-a invelit in haine si s-a culcat intr-un ghemotoc de muschi si de licheni. Doar ochii si-i pastra la vedere, sa priveasca bolta instelata pana ce somnul tragea peste zare cortina grea a genelor obosite. Dintr-o data, linistea a fost rupta de zgomotul unor unor pasi mici si vreascuri rupte. De dupa un palc de brazi s-au ivit ca doua lumini fosforescente ochii unui lup singuratec.

„M-am gandit ca mi l-a trimis Dumnezeu ca sa nu fiu singur si i-am zis: „Sezi si matale aici si odihneste-te”.

Parca vrajit, lupul s-a culcat langa o radacina.

„Nu stiu ce a facut dumnealui, ca atunci cand m-am sculat eu, plecase. A fost mai harnic decat mine si s-a sculat mai de dimineata”.

Fratii din Piatra Neamt mi-au povestit o alta intamplare: gata sa plece la Bucuresti cu acceleratul, fratele Marcu a insistat sa mai petreaca cateva minute in rugaciune cu gazda.

„Nu-i vreme, frate Marcu! Pierdeti trenul! Trebuie sa plecam imediat la gara!”

„Lasa matale trenul! Este vreme si pentru el. Mai intai sa ne rugam Domnului si El va purta de grija.”

Cand am plecat de acasa, dupa ceasul nostru, trenul tocmai plecase din gara. Soseaua este insa paralela cu calea ferata si fratele Marcu a iesit inaintea trenului, facandu-i cu mana sa se opreasca. De cand suntem noi, nu s-a auzit ca un accelerat sa opreasca dupa ce a apucat sa plece din statie. De data aceea insa … a oprit si Marcu Nichifor s-a urcat linistit in primul vagon. Noi n-am facut cercetari sa aflam ce a gandit mecanicul. Poate ca s-a gandit ca este ceva pe linie si cineva a fost trimis inainte ca sa-l opreasca, poate ca a gandit altfel … Ce este insa sigur ca am vazut acceleratul oprind pentru un sfant care L-a cinstit pe Dumnezeu cu rugaciunea sa.

Anunțuri