Invatatorul mediocru spune. Cel bun explica. Cel si mai bun demonstreaza, iar cel mai bun inspira.

In primii ani de ucenicie linga fratele Pit l-am auzit spunindu-mi: „Frate Daniel, sa lasi intotdeauna o margine de lucru pentru Domnul. Sa nu vrei tu sa rezolvi toate lucrurile. Sint pastori care se poarta de parca Dumnezeul lor ar fi neputincios sau in concediu. Tu sa nu faci asa. In viata mea eu m-am invatat sa spun ce cred ca trebuie, sa fac ceea ce cred ca este necesar si apoi sa astept ca Domnul sa faca restul. Sa n-ai niciodata pretentia sa faci tu totul. Lasa o margine de lucru pentru Domnul. Vei vedea atunci cum El este linga tine si intervine cu puterea Sa.”

Probabil ca in aceasta „strategie de lucru” sta secretul reusitelor fratelui Pitt. El n-a cautat sa „le faca pe toate”, acceptandu-si limitarile omenesti si facandu-I loc „Celui Atotputernic” sa-Si implineasca voia. Cei din jur n-au priceput intotdeauna „ce se intampla”, dar au vazut rezultatele si s-au grabit sa-l proclame pe fratele Pitt un „om al lui Dumnezeu”. Prin aceasta, ei au recunoscut implicit ca Dumnezeu se implica personal in lucrarea fratelui Pitt si-i transfera ceva din caracterul Sau dumnezeiesc. De fapt, maretia nu este niciodata a oamenilor, ci doar imprumutata, ca lumina soarelui intr-un bob de roua.

Numai Dumnezeu este maret.

Cea dintai dovada a unei mari personalitati este un sentiment profund de nevrednicie. Cei cu adevarat mari isi dau seama ca ceea ce li se intampla nu este „in ei”, ci doar se manifesta „prin ei”, pastrand intotdeauna un sentiment de umilinta. Ei reusesc sa vada ceva bun in fiecare om din jur, dovedind mereu o capacitate imensa, nelimitata, de simpatie.
Ideile mari au fost intotdeauna simple. La fel sunt si oamenii cu adevarat „mari.” Ei se ascund modesti la umbra aripilor Celui Atotputernic. De fapt, „marimea” este o problema de comparatie. Transatlanticul pare mare in port, dar foarte mic in imensitatea oceanului!

Din experienta, pot sa va spun ca oamenii mari nu se simt niciodata mari, in timp ce oamenii mici nu se simt niciodata … mici. Cel mai sigur semn ca cineva nu este important este silinta cu care isi da importanta.

Adevarata maretie cauta intotdeauna sa lucreze in taina si sa treaca neobservata.

Mandria este asa de vicleana ca daca nu veghem ajungem sa fim mandri pana si de … smerenia noastra! Asa s-a intamplat cu invatatoarea de Scoala Duminicala care, la terminarea lectiei despre vamesul smerit si fariseul mandru, i-a indemnat pe copii: „Haideti acum sa-I multumim Domnului ca noi nu suntem asa de mandri ca fariseul din Biblie”.

Anunțuri