Nu este un secret pentru nimeni ca fratele Petru Popovici a inundat Romania cu carti crestine intr-o vreme in care o asa initiativa era absolut imposibil de abordat in interiorul tarii. Din indepartata America, pana acestui neobosit cronicar ne-a informat, ne-a educat si ne-a intretinut arzanda flacara credintei. Exista insa astazi o „anumita” categorie de tineri imberbi care stramba din nas si privesc de sus cartile pe care ne-am facut noi educatia. Ei ridica si pun in discutie problema „lipsei de nivel academic” in limbajul cartilor scrise in U.S.A.
De curand, chiar si in revista tineretului roman din Statele Unite ale Americii am dat peste un articol care mi-a starnit „interesul” si nedumerirea. Textul era plin de expresii absconse si de neologisme rare, care compatimea deferent lipsa de „relevanta lingvistica” a literaturii produse de crestini.

M-am simtit obligat fata de cititorii de pretutindeni sa dau o explicatie. Initial, articolul a fost gandit ca un raspuns la unele intrebari „nedumerite” despre calitatea cartilor tiparite de noi in U.S.A. Ulterior, ele au devenit un fel de „proclamatie program” a celor din scoala fratelui Petru Popovici.

Am plecat de la premiza ca ni se reclama lipsa unui limbaj „academic contemporan”. Ni se spune ca aceasta carenta duce la lipsa de „relevanta” a cartilor noastre in „climatul actual”, in care „Biserica din Romania este chemata sa faca un impact social semnificativ si sa influenteze benific toate nivelele si sectoarele sociale.”

„In acest context”, ni se spunea, „Cartile scrise de fratele Petru Popovici par astazi puerile si, desi au un continut bogat, nu trezesc decat interesul celor cu o „formatie intelectuala submedie.”
Nici eu, Daniel, n-am scapat mai usor. Cartile scrise sau traduse de mine: „Grija de frati”, „Introducere in Teologie”, „Biserica locala” au fost declarate si ele „populiste” si lipsite de o terminologie adecvata. „Reclamantii” se arata nemultumiti mai ales de faptul ca si o lucrare monumentala ca „Biblia cu explicatii”, destinata sa devina un instrument pentru educarea crestina a neamului, „pacatuieste” prin aceeasi lipsa de „nivel academic” in terminologie si stil.

M-am framantat daca se cade sau nu sa raspund acestor critici. Un timp am fost convins ca nu sunt chemat de Dumnezeu sa intru in polemici neroditoare. O maxima adecvata acestei situatii spune ca „Un critic literar este deobicei cineva care are destul talent ca sa-si dea o parere, dar nu suficient pentru a scrie el insusi o carte”.

Am ajuns insa astazi la concluzia ca, daca nu un raspuns polemic, cel putin o lamurire plina de dragoste este necesara.

De ce am produs noi carti „lipsite de limbaj academic”? Nu pot raspunde pentru fiecare dintre autorii din America, dar pot spune ce s-a intamplat in cazul meu.
Pana pe la varsta de 20 de ani, am fost fascinat de literatura si pasionat peste masura de filosofie (Da, asa se scrie, cu „s”. „Filozofie” inseamna cu totul altceva, un fel de dragoste de intuneric, cum bine m-a invatat Henry Wald, unul dintre cei mai straluciti specialisti in limbaj si semantica pe care i-a avut Romania).

A urmat apoi chemarea spre slujire in lucrarea cu Evanghelia si procesul de formare ca seminarist si, apoi, ca pastor. Venirea in America mi-a prilejuit continuarea studiilor si largirea domeniului de cunostinte in sfera lucrarilor de literatura religioasa aparuta de-a lungul secolelor.

De ce ma straduiesc eu sa caut intotdeauna cel mai simplu si mai direct sens al cuvintelor?

Iata de ce:

– Cand Biblia a fost scrisa in limba greaca, ea a fost scrisa in „|oinee”, dialectul stradal, folosit de lumea pestrita a intamplarilor cotidiene. Exista si o alta varianta a limbii grece, mult mai elevata si mai eleganta: greaca literara. De ce o fi randuit Dumnezeu, in intelepciunea Lui desavarsita, ca inspiratia divina sa fie inscrisa in limbajul, uneori teribil de stangaci, al dialectului grec popular? Nu cred ca a fost hotararea lui Pavel sau a vreunui alt apostol! Dumnezeu a fost suveran absolut in aceasta problema.

– Cand a fost tradusa pentru prima data in limba latina, Biblia s-a intitulat „Vulgata”. Nu pentru ca ar fi avut un caracter „vulgar” (termenul derivat din limba romana), ci pentru ca era scrisa in latina folosita de cei din popor („Vulg” inseamna popor). Denumirea, la fel ca si in cazul traducerii grecesti, accentueaza ca forma si calitatea limbajului nu apartinea clasei erudite, paturii intelectuale selecte a tribunilor, senatorilor si patricienilor. Intreb iarasi: „De ce, in providenta Lui absoluta, Dumnezeu a voit ca Biblia sa fie tradusa in limba „vulgului” din gloriosul Imperiu Roman?

– Cand Cel mai mare orator al tuturor veacurilor, trecute, prezente si viitoare, a coborat printre oameni ca sa le vorbeasca, El a ales sa li se adreseze intr-un limbaj naturalist, populist, simplu si lipsit de „teologismele sofisticate” ale marilor rabini ai vremii („noroadele au ramas uimite de invatatura Lui; caci El iI invata ca unul care avea putere, nu cum iI invatau carturarii lor” – Mat. 7:28-29). Batjocorit atunci de carturari si clasificat drept unul „fara scoala”, oare ar fi tratat El mai bine de criticii nostri de astazi?

– Cand providenta divina l-a ales pe Pavel pentru scrierea indreptarului de invatatura al Bisericii („dupa ispravnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca sa intregesc Cuvantul lui Dumnezeu” – Col. 1:25), desi cunostea oratoria si stilul inalt al „vorbirilor induplecatoare ale intelepciunii”, apostolul a hotarat sa li se adreseze crestinilor nu pe aceasta cale, ci in glasul simplu al omului de pe strada. „Cat despre mine, fratilor, cand am venit la voi, n-am venit sa va vorbesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau intelepciune stralucita” – 1 Cor. 2:1-5). De ce oare a simtit Pavel ca asa si numai asa trebuie sa faca?

Concluzia mea a fost ca eficienta maxima a limbajului sta in capacitatea lui de a comunica adevarul la un numar cat mai mare de oameni. Din acest punct de vedere, toata populatia unei natiuni intelege versiunea „vulgata” a limbii vorbite in tara respectiva. Cu cat ne ridicam la un „nivel mai inalt” al limbajului, cu atat numarul celor in stare sa-l inteleaga plenar se reduce.
Mi-a trebuit un timp si un proces de „simplificare” a felului meu de a vorbi. M-am silit si ma silesc si acum mereu, sa ating performanta simplitatii evanghelice. Sa nu credeti ca este usor. Avem cu toti tendinta de a deveni sofisticati si specializati, pentru a-i impresiona pe cei din jur.

N-am sa uit impresia formidabila pe care mi-a produs-o rectorul Institutului „Logos”, Greg Cantelmo, profesor la cursul de Religii comparate si Istoria Filosofiei. La prima noastra clasa, acest om extrem de prezentabil, a inceput prin a ne vorbi 10 minute intr-un limbaj atat de „inalt”, ca ne uitam unul la altul sa vedem daca-l pricepem vreunul. La sfarsitul celor 10 minute, Greg s-a oprit, s-a uitat la noi serios si … a izbucnit intr-un hohot de ras homeric, amplificat parca de ecoul din mintile noastre ramase dintr-o data … goale.

Cand s-a potolit din ras, facandu-ne cu ochiul, Greg ne-a spus: „Vedeti, cursurile pe care le puteti face cu mine va pot transforma in astfel de oameni. Va dati seama ce caraghiosi puteti deveni? Eu am facut facultatea de filosofie. Stiu si eu sa vorbesc ca filosofii si sa ma port ca ei, dar .. ar fi caraghios sa o fac zilnic! Limbajul este ca si un costum de haine cu care te imbraci. Unii se imbraca „sa faca impresie”, altii ca sa arate ce posibilitati materiale au, altii ca sa-i atraga pe semeni in cursa pacatului. Majoritatea oamenilor se imbraca insa zilnic in haine obisnuite si merg obisnuit, printre oameni obisnuiti. Exista si costume de gala, pe care nu le imbracam decat la ocazii speciale. Noi, rectorii avem uniforme pentru serbarile de graduare. Acestea nu sunt insa hainele noastre de fiecare zi. Am fi caraghiosi daca am umbla prin piata cu ele sau daca ne-am duce, imbracati cu ele, in vizita la cineva.”

„Cred ca va dati seama care a fost intentia mea si prima voastra lectie de „Filosofie a Religiilor”. Oricat de fascinante vor fi cunostintele pe care le veti acumula pe durata acestui studiu, nu uitati ca exista lucruri mult mai importante in viata, in primul rand „viata insasi”. Daca nu veti pricepe tot, nu va omorati cu firea, daca veti pricepe tot, nu-i omorati pe altii cu un limbaj care sa va doveasca neaparat „superioritatea”.

Intalnirea cu acest Greg Cantelmo a fost una dintre desfatarile vietii mele de student in America. Daca asa a fost prima lectie a cursurilor lui, cum credeti ca a fost examenul final? Pur si simplu s-a deghizat rand pe rand in exponent al tuturor „variantelor” false de religie si religiozitate si a venit sa stea de vorba cu noi, „crestinii”, despre „adevarul nostru”. Din felul in care reuseam sa ne „convingem” si „convertim” reciproc a rezultat nota finala. Nu uit ca, la un moment, dat a iesit din clasa si s-a intors imbracat ca un preot luteran, dar avand in mana o tigara aprinsa. Era, dupa cate imi aduc aminte, intruchiparea unui „teolog liberal”.

Simplitatea si transparenta acestui genial profesor mi-au intarit si mai mult convingerea ca „idealul invataturii crestine trebuie sa ramana simplitatea Evanghelica”.
Nu va grabiti sa spuneti ca pledez pentru bigotism si pentru ignoranta. Nu ma categorisiti drept „proletcultist”.

La o conferinta a unei dioceze din Anglia, unul dintre preoti, adeptul unui stil calugaresc excentric, a vorbit cu patos, facand elogiul „ignorantei”. Dupa el, a trebuit sa ia cuvantul unul dintre episcopi. Cu un umor intr-adevar englezesc, acesta a iesit in fata, a tacut un rastimp, iar apoi a spus cam asa: „Inteleg ca fratele nostru Ii multumeste lui Dumnezeu pentru ignoranta si dupa parerea mea, in ceea ce-l priveste, are cu prisosinta pentru ce sa multumeasca”.

Stiu ca, anii de zile, conditiile de persecutie ne-au redus la o viata de „subterana culturala” si ca acum trebuie sa iesim cu capul sus si sa ducem marturia pana in cele mai inalte sfere ale existentei sociale. Daca ma credeti ignorant de aceste „noi realitati”, n-aveti dreptate. Problema este cu mult mai adanca.

Pentru un crestin, alegerea limbajului folosit pentru raspandirea Evangheliei in marea masa a populatiei unei tari nu este usoara si nu trebuie luata in chip usuratic. Grabiti sa intram la galele selecte ale intelectualitatii citadine, s-ar putea sa ne intoarcem apoi intre oamenii de pe strada sau de pe ulita tot cu fracul sau redingota pe noi si sa ajungem „de rasul lumii”.

Intr-o convorbire pe care am avut-o de curand cu fratele Aurel Popescu, pastor in Portland, dansul deplangea aceiasi folosire neinspirata a limbajului sofisticat in publicatii pe care le-a citit in tara: „Unii scriitori vor sa para mai „adanci” si folosesc cuvinte cu sensuri care raman obscure pentru majoritatea cititorilor. Apa unor astfel de izvoare literare pare adanca pentru ca e … tulbure. Dar daca te arunci in ea, dai cu capul de beton”.

Dorinta de a ne insusi prea repede si prea superficial un limbaj „academic” sofisticat, plin de neologisme si teologisme la fel de esoterice ca si hieroglifele egiptene, ne poate duce spre o bufonerie caricaturizata deja, cum nu se poate mai bine, de nemuritorul Caragiale. S-ar putea prea bine ca „nerozia noastra” sa-i forteze pe oamenii simpli sa foloseasca si ei un limbaj din care ei insisi sa nu inteleaga prea mult! Vom ajunge astfel sa-i dam dreptate celui care a spus ca „cel care vorbeste despre ceea ce nu cunoaste este frate cu acela care se intoarce de acolo de unde n-a fost.” Doamne, fereste-ne de confuzie!

Cine ar putea oare prefera limbajul „neologismelor sofisticate” si s-ar apuca sa „retraduca” textul sacru in „pasareasca” revistelor de cultura contemporana ar putea ajunge la o astfel de varianta a psalmului 23:

Psalmul 23 intr-o traducere academica

Domnul si cu mine suntem intr-o relatie de pastor-fiinta pastorita si asta ma plaseaza intr-o pozitie cu o excelenta prognoza de zero negativ.
El ma alimenteaza cu verdeata suculenta a spatiilor verzi si ma conduce in proximitatea laterala a acumularilor acvative non-torentiale.
El imi restaureaza nivelele initiale de satisfacere ale tiparului meu prihologic.
In ciuda unui progres ambulatoriu prin intersectia slab iluminata cu incidenta mortalitatii, in mine nu se vor manifesta senzatii de teroare anxioasa datorita tangentialei mele atingeri cu atotputernicia Lui.
Proteza care-I inlesneste mersul si dispozitivul de constrangere pe care-l foloseste imi induc o stare de comfort personal.
Tu proiectezi si produci o structura portanta de nutrienti chiar si in contextul prezentei unor elemente ostile si necooperante.
Initiezi un ritual folcloric care implica extracte vegetale infuzate asupra capului meu, iar containerul desemnat alimentarii mele exchibitioneaza constant o totala depasire a parametrilor lui volumetrici.
Da, factorul ne-deductibil de intensitate emotionala si atributul de nonviolenta amabilitate ma vor insoti pe toata durata nemortaliatii mele.
si voi avea drept de rezidenta permanenta in spatiile de habitat aflate in proprietatea Domnului pe o durata nedefinita cu acces pozitiv spre axa infinita a timpului.

Cine ar prefera o asemenea „reactualizare, prin contextualizare” a acestui indragit psalm? Macar spre linistea mea, dati-mi voie sa cred ca … nimeni.

De ce mi-a fost mie atat de greu sa ma deprind sa vorbesc simplu si sa scriu cu o pana usoara si chiar mangaietoare uneori? De ce mi-e greu sa raman asa si de ce doar prin stradanie pot sa ma pastrez asa?

Iata de ce: Am observat ca si eu ma imbrac cu cuvintele ca altii cu hainele si umblu asa de lesne „dupa slava pe care v-o dati unii altora” (Ioan 5:44).

Dati-mi voie sa cred ca nu sunt singurul care sunt bantuit de aceasta ispita.

Va rog sincer sa analizati fondul, nu forma, celor scrise mai sus si, in masura in care gasiti de cuviinta si in acord cu buna cuviinta, sa cautam impreuna sa „transmitem” adevarul Evangheliei „dupa chipul si asemanarea” Celui ce ne-a vorbit pe pamant si dupa pilda celorlati vestitori ai Sai care I-au purtat mesajul inaintea noastra.
Pentru totdeauna in slujirea Lui, D. B. (10 Oct. 1996)

Adaug aici un fragment din cartea „Alexander Fleming” scrisa de Andre Maurois, tradusa si aparuta in limba romana in Editura Medicala, 1965:

„Descoperirea penicilinei a deschis o era noua in tratarea bolilor. Medicul zilelor noastre abia poate sa-si inchipuie cat de dezarmati se simteau inaintasii lui in fata unor anumite infectii. El nu cunoaste disperarea lor in fata anumitor boli, pe atunci mortale, care acum sunt vindecabile, ba chiar inlaturate cu totul. …

De ce tocmai acest cercetator, modest si tacut, a fost beneficiarul celei mai fericite intamplari a epocii sale? … In stiinta nu exista nimic mai usor decat ceea ce s-a descoperit ieri, dar nimic mai greu decat ceea ce se va descoperi maine. …

Iata doi oameni: Wright si Fleming. Amandoi au fost la fel de devotati stiintei. Dar Fleming, lipsit de orice retorica, nu cunostea arta de a ului publicul, asa cum stia s-o faca atat de bine Wright. Acesta avea dusmani, si inca foarte multi, dar nici chiar dusmanii, in fata acestei personalitati puternice, nu indrazneau sa-i conteste o anumita maretie. Nimeni nu ignora ca, cine indraznea sa puna la indoiala valoarea lucrarilor lui Wright, se expunea unui torent de argumente stralucite si sarcastice. Dimpotriva, ce putea fi mai ispititor decat credinta de a fi superior unui om maruntel, stoic si rezervat, care n-ar fi facut nimic ca sa risipeasca aceasta iluzie? Putea fi combatut fara nici un pericol, pentru ca niciodata n-ar fi spart formidabila sa carcasa de tacere, pentru un motiv atat de neinsemnat in ochii lui.
„Omul de geniu, a scris lordul Beaverbrook, este adesea egoist. Cand – asa cum se intampla uneori – este insa modest si simplu, lumea este inclinata sa-l subestimeze. Sir Alexander Fleming era un geniu care facea parte din aceasta rara speta. Acum, desigur, gloria lui este universala … In timpul vietii sale, insa, in propria lui tara, meritele lui n-au fost decat cu greu recunoscute.” (pag. 266-267).

„Omul se uita la ce izbeste privirea”, la floricele de stil si la limbajul elevat si esoteric. Dumnezeu se uita la inima si pretuieste modestia care nu-i zdrobeste cu apasarea ei pe cei din jur. Domnul Isus a fost un exponent al geniului batjocorit din pricina modestiei in atitudine si-n aspectul exterior.

Apostolul Pavel a simtit si el aceiasi lipsa de resprect si de pretuire din partea unora din Biserica din cauza „simplitatii” sale:

„De vreme ce multi se lauda dupa firea pamanteasca, ma voi lauda si eu. Doar voi suferiti cu placere pe nebuni, voi, care sunteti intelepti! Daca va robeste cineva, daca va mananca cineva, daca pune cineva mana pe voi, daca va priveste cineva de sus, daca va bate cineva pe obraz, suferiti!” (2 Cor. 11:18-20).

Anunțuri