Printre cele spuse noua de fratele Wurmbrand ne-a rasunat multa vreme in minte o destainuire de-a dansului: „Pe Dumnezeu Il iubim pentru El insusi, nu pentru ce ne da. Eu pe Bintea am iubit-o fara sa aibe zestre! Am iubit-o pentru ea insasi. Tot asa trebuie sa-L iubim si pe Dumnezeu. Chiar daca nu mi-ar da cerul vesnic, eu tot l-as iubi pe Dumnezeu. Pe Diavolul nu-L pot iubi, si nu l-as iubi nici atunci cand mi-ar putea darui cerul.

Iubirea adevarata este legata de cel pe care-l iubesti nu de ceea ce are sau ne da el.

Se spune ca un prelat i-a spus odata unei femei chinuite de pacat: „Doamna va iert toate pacatele. Duceti-va in pace”. Noaptea i-a aparut in vis Dumnezeu si l-a mustrat: „Cine esti tu sa ierti pacatele? Te crezi Dumnezeu? Pentru ca ai vorbit de pe pozitia de preot, eu am s-o iert pe femeia aceea, dar pe tine am sa te pedepsesc si n-am sa te mai las sa intri in cer”.
La auzul acestor vorbe, prelatul a inceput sa chiuie si sa joace de bucurie. Cand Dumnezeu l-a intrebat de ce face aceasta, prelatul a raspuns: „De multa vreme vreau sa-ti arat ca Te iubesc pe Tine fara sa ma gandesc la rasplata. Acum am ocazia sa-ti arat cat de mult te iubesc”.

Cand l-a auzit cum vorbeste, Dumnezeu i-a zis: „Pentru o asa iubire meriti sa intri in cer”.

„Stiam, i-a replicat prelatul, „doar nu credeai ca te-am crezut cand mi-ai spus ca nu ma lasi in cer. Stiam ca doar ma iubesti si Tu”.

Socanta la prima vedere, aceasta destainuire a fratelui Wurmbrand, m-a urmarit zile la rand, pana cand am ajuns sa-mi dau seama ca Dumnezeu si rasplata cerului sant inca foarte strans legate in inima mea egoista. Dragostea mea nu s-a lepadat inca total de sine si Dumnezeu stie ca inca nu-L iubesc asa cum merita El cu adevarat.

Anunțuri