Saptamana de rugaciune mondiala de la inceputul anului 1994 a avut ca tema: „Relatia Duhului Sfant cu cel credincios”. Miercuri seara, Biserica din Belflo[er l-a avut ca musafir pe fratele Aurel Popescu, venit intr-o vizita de la Portland. Subiectul serii era: „Umplerea cu Duhul Sfant”. L-am auzit atunci spunand ceva foarte profund despre „personalitatile” pe care vrea Duhul Domnului sa le umple.
Ne-a vorbit despre dorinta Duhului de a ne umple pe fiecare dintre noi individual, apoi ne-a spus: „Exista si alte personalitati, nu individuale, ci colective. Familia mea este o personalitate compusa unica. Nu ne asemanam cu alte familii decat intr-o oarecare masura. Fiecare familie isi are individualitatea ei. Dumnezeu vrea ca Duhul Sfant sa umple fiecare familie in parte si sa modeleze relatiile si manifestarile care-i dau identitatea.

Exista apoi personalitatea colectiva a Bisericii. Biblia numeste Biserica „un trup”. Chiar daca santem mai multe madulare, alcatuim un singur trup. Fiecare Biserica este diferita de alta; are o personalitate a ei proprie in functie de personalitatile credinciosilor care o alcatuiesc. Duhul Sfant vrea sa umple aceasta personalitate colectiva a Bisericii si sa o anime cu lucrari si stari duhovnicesti binecuvantate.
Biserica este mai mult decat un grup de oameni care se aduna din cand in cand ca sa piarda vremea impreuna, ascultand tot felul de predici, unele destul de proaste. Dumnezeu numeste Biserica „trupul lui Christos”. Santem o unitate compusa din parti individuale. Aceasta unitate complexa trebuie plasata sub binecuvantata lucrare a Duhului Sfant. El trebuie sa lucreze prin noi, sa rodeasca in noi si sa-l vesteasca lumii pe Christos prin noi.

Anunțuri