Am vorbit la telefon, fara sa ne vedem fata desi eram pe aproape. Dansul venise la Portland in Iulie 1996 pentru nunta uneia dintre nepoatele sale. Eu ma aflam pe acele meleaguri intr-o vacanta. L-am intrebat cum se mai simte. Mi-a raspuns: „Rau, dar e bine”.
I-am spus ca si fratele Richard este bolnav. Mi-a raspuns: „Stiu. Am vorbit si eu cu el la telefon. Mi-a spus ca este foarte rau si i-am spus si lui ca asta este foarte bine. Semn ca ne apropiem de plecarea „acasa”.

L-am intrebat cum s-a acomodat cu clima din Atlanta. Mi-a raspuns cam in aceeasi atmosfera a asteptarii: „Este foarte umed, dar daca si asta grabeste clipa plecarii mele, atunci este si asta „foarte bine”.
Mi s-a parut foarte grabit sa „plece”. Era asemeni unei pasari calatoare care simtea ca se apropie toamna. Cred ca incepuse sa nu se mai simta bine „aici”. Anticipa deja „mutarea” …

(Dumnezeu i-a dat insa rabdare sa mai astepte. L-am invitat deunazi, 16 Mari=tie 2008,  sa vina pe 1 Iunie la aniversarea a 25 de ani de cand ne-a infintat ca misiune a Bisericii pastorite de dansul in Los Angeles. Mi-a raspuns ca a intrat in 90 de ani, nu mai poate promite nimic pe termen lung, dar … ne rugam impreuna sa se poata … )

Anunțuri