23 Februarie 1999. Veneam dupa doua zile petrecute in desertul Arizonei. Sambata si Duminica fusesem la Phoenix pentru un servici de ordinare ca pastor a fratelui Octavian Dobos. Profitand de ocazie, ne-am repezit sa vizitam si Sedona, aceasta oaza depresionara situata la 128 de mile nord de Phoenix, ascunsa intre stanci rosii, transportate parca dintr-o alta lume. Impresionanta priveliste i-a facut pe reprezentantii religiei New Age s-o proclame una dintre zonele de convergenta spirituala a cosmosului. Noi ne-am asezat pe una din stancile spectacol si am proclamat Numele lui Dumnezeu, Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor.

Era deci Luni si, dupa doua zile in arsita desertului m-am grabit sa alerg spre racorosul Palos Verdes, in coasta Pacificului, sa-i vad pe doi dintre cei mai dragi oameni de pe pamant. Ne-a deschis usa tanti Bintea si ne-a condus in camera de pe palierul de sus, unde nenea Richard era asezat intr-un fotoliu, langa birou.

Pentru ca eram un grup destul de numeros, ne-am apucat iar de fotografii. Printre stralucirile flas-urilor, nenea Richard a exclamat cu umor: „Am aproape 90 de ani (ii implinea pe 24 Martie) si n-am facut inca nici o fotografie. M-au pozat mereu altii. N-am condus niciodata masina. M-am descurcat insa destul de bine. Am fost in toata lumea!”

Dupa ce ne-am linistit si ne-am asezat in jurul dansului, ne-a spus limpede si clar ca lumina care scalda apele oceanului din zare: „Spune-ti tuturor ca viata consta in a iubi!”

Privind in jur la ochii plini de duiosie care-l priveau cu drag, am inteles ca vorbea din experienta, ca unul care era tinut in viata de iubirea celorlalti, in special de iubirea sotiei sale.
„Am primit un telefon de la Sergiu Grossu, din Paris. Mi-a spus ca implineste 79 de ani si simte din ce in ce mai mult urgenta timpului. Mesajul trimis de el a fost: „Rascumparati vremea! Rascumparati vremea!”

M-am uitat fara sa vreau la David, americanul din New York, care si-a parasit „business-ul”, ca sa vina sa-l slujeasca ca o sluga pe nenea Richard. Dumnezeu ii rasplatise jertfa. Venise doar de cateva zile din India, unde impreuna cu Job, reprezentantul misiunii fratelui Wurmbrand, participase la o cruciada cu peste 200.000 de participanti.
David, acest doctor Luca al ceasului, nu fusese nici macar sigur de propria mantuire cand venise la familia Wurmbrand. Acum ne arata extatic videocaseta cu intrunirile din Madras. „Rascumparati vremea!”

Ceasurile au trecut discrete, pe neobservate. Am cantat mult si am ascultat-o mai ales pe sora Bintea. Nenea Richard n-a vorbit decat de doua sau trei ori. De fiecare data ne-a repetat sfasietor aceleasi cuvinte. Vorbea despre niste torturi nemaintalnite la care fusesera supusi niste crestini din Somalia. Niste lucruri pe care nici nu ni le poate spune. Uitand mereu ca ni le-a spus, o lua mereu de la capat, ca o placa veche de patefon, zgariata de prea multa folosire.

„Am primit niste vesti asa de teribile, ca ma tot gandesc la suferintele fratilor. Am stat tot timpul si am ascultat. N-am spus nimic. Probabil ca va mirati. Si eu singur ma mir, dar nu pot sa va spun mai mult. Sunt niste chinuri pe care nu vi le pot descrie!”

L-am privit cu drag, fara nici o stanjeneala. Delicatetea momentului era depasita de simpatia noastra profunda. Mi-am amintit atunci de ceea ce citisem despre apostolul Ioan care, foarte batran fiind, nu mai predica ca alta data, ci se redusese la repetarea unui mesaj invariabil: „Copilasilor, sa ne iubim unii pe altii.”

Acum repeta si nenea Richard. O repetare obsesiva, ca o blocare a memoriei in puncte de maxima suferinta sau maxima impresionare.

„Spuneti tuturor ca viata consta in a iubi!”

Anunțuri