Unii oameni se lasa schimbati de imprejurari, altii prefera sa schimbe ei imprejurarile. „Cand strabat acestia valea plangerii, o prefac intr-un loc plin de izvoare.”

Joi 2 Martie, 2000. Zi grea, petrecuta aproape in intregime la tribunalul din orasul Santa Ana, unde sunt chemat din cand in cand sa traduc pentru romani inca nedeprinsi cu vorbirea limbii engleze. De data aceasta, romanii au fost in randul victimelor. Patru confrati de-ai nostri au fost luati ostateci de un mexican. Intre ei, doi oameni in varsta veniti in vizita din Romania sa-si vada copiii si nepotii. Vensera la bucurie. Acum erau in fata instantei ca martori ai acuzarii.

Necazul daduse buzna peste ei. Intamplarea facuse ca unul dintre ei, impreuna cu copilul sau sa se afle la usa casei unei familii de prieteni tocmai cand mexicanul sarise un gard si cauta un loc in care sa se ascunda de politistii care-l urmareau. Sub amenintarea pistolului, musafirii fusesera impinsi cu forta in casa si asezati pe burta cu fata la pamant.
Politistii din sase masini au incercuit apoi zona si i-au evacuat pe toti oamenii din casele invecinate. Toata tarasenia a durat mai bine de sase ore, dupa care mexicanul s-a predat in mainile autoritatilor, care-i hotarau acum pedeapsa.

Am fost chemat sa traduc pentru romanii care nu intelegeau limba engleza si nici prea bine ce se intampla. Ca intotdeauna in astfel de procese, procurorul era incruntat si aspru. Judecatorul era rece si distant. Acuzatul era speriat, dar indqrjit in „dreptatea” lui. Plutea in aer un aer de rautate si de rea credinta. Reprezentantii aparatului judiciar nu aveau incredere in depozitia acuzatului. Acuzatul nu avea nici un fel de incredere in aparatul de justitie.

Cand ne-a venit randul, ne-am ridicat in picioare si ne-am dus la bara martorilor. Batrana venita din Romania era emotionata si, cumva, tematoare … I-au cerut sa povesteasca tot, iar eu am cautat sa-i fac vorbele sa sune bine in limba straina a oamenilor straini care o priveau cu o curioasa atentie.

Am dat, spre surprinderea mea, de o femeie „simpla” care simplificase crestineste o situatie careia nimeni din cei de fata nu parea sa-i dea de capat.

„Eu nu stiu de ce a dat el buzna peste noi, dar cred ca a avut mari necazuri de a facut ceea ce a facut. Era ca un caine alergat de lupii de afara. Era transpirat si infricosat tare. Pe noi ne-a pus sa stam o vreme cu plapuma peste cap si el se plimba de la un geam la altul ca sa vada ce fac cei de afara. Dupa un timp a venit si ne-a tras plapuma de pe cap si ne-a zis ceva. Nu i-am inteles vorbele, dar am inteles ca-i era teama sa nu ne sufocam si cam avea dreptate. Ne-a pus sa mergem in sufragerie si ne-a pus sa stam cu fata la pamant. Atunci am vazut ca era zgariat tare la un picior si l-am rugat sa ma lase sa-l spal putin. La inceput n-a vrut, dar apoi l-am convins, ca si asa n-avea ce sa-mi faca … eram o femeie batrana. L-am spalat si l-am bndajat cu ce am gasit si eu pe acolo. … Vedeam ca-l durea tare, dar si mai mult il nelinisteau oamenii de afara, care erau cu pistoalele si pustile indreptate spre noi.
Mi-a multumit frumos si ne-a lasat sa stam mai ca oamenii. … Se framanta mult saracul si nu stia ce sa faca. … Pana la urma a vorbit cu cei de afara si s-a hotarat sa deschida usa. Inainte sa iasa, a venit cu ochii in lacrimi la mine, mi-a spus ceva in limba lui, cred ca incerca sa-mi multumeasca, si m-a sarutat pe cap. Am facut semnul crucii si i-am spus: „Dumnezeu sa te scape, mama.”

Cu asta, femeia din Romania si-a incheiat „depozitia”. A vrut insa sa stie daca poate sa intrebe si ea ceva. Judecatorul i-a facut semn delicat sa vorbeasca. Juratii erau si ei induiosati si emotionati. Peste intreaga audienta plutea acum o aroma de bunavointa blanda necaracteristica unui astfel de loc.

„Ce-aveti de gand sa faceti cu nenorocitul acesta. Poate sa scape? Ca tare se mai temea de cei de afara care-l fugareau”.

Judecatorul a raspuns ca el nu poate sa spuna nimic, el nu „scapa” pe nimeni. Batrana a plecat ochii si capul in pamant, s-a sters cu batista la gura si a zis: „Buna ziua la toti! Dumnezeu sa aibe mila de noi toti. Numai El ne scapa!”

Pentru cateva momente, cuvintele ei mi-au reamintit ca eu eram de fapt un predicator si mi-am dat seama ca, traducand-o pe ea, Dumnezeu mi-a dat ocazia sa spun tuturor celor din sala de judecata mesajul pe care trebuiau toti sa-l auda. Acel „Buna ziua” rostit de maica de la Odobesti, a lasat in urma ecoul unei remarci transcendentale: „Numai Dumnezeu ne scapa pe toti … numai Dumnezeu ne scapa.”