„Temnita grea” (Interviu cu un preot ortodox)

Marin Cantea: Fiindca se apropie marea sarbatoare a invierii Domnului nostru Isus Hristos credem ca ar fi potrivit sa prezentam un interviu cu domnul Lungeanu Mihai, preot in biserica ortodoxa. Dumnealui a fost inchis in inchisorile comuniste din Pitesti si Aiud timp de 16 ani si 6 luni pe motive politice si a binevoit sa povesteasca cateva franturi din viata oamenilor cunoscuti in inchisoare. Credem ca aceste randuri sunt de folos in aceste zile pentru a medita la patimile Domnului nostru Isus Hristos.

Mihai Lungeanu: A fost dorinta mea sa fiu sfintit preot, pentru ca atunci cand am fost in iadul de la Pitesti, am fagaduit lui Dumnezeu, ca Ii pun toata viata mea la picioarele Lui, dar sa ma scoata din acel iad. Din momentul acela aveam sa intru in harul Lui, desi altii au fost si omorati. In inchisoare am cunoscut foarte multi oameni, care prin viata lor au dovedit ca traiesc Cuvantul lui Dumnezeu cu adevarat. Si am sa incep cu Wurmbrand. L-am cunoscut direct, am stat cu el, eu in camera 5 si el in camera 4. Eu faceam injectii si mergeam si pe la dansii in camera de muribunzi. Din toata camera de muribunzi, el singur a scapat. Toti care au fost acolo au murit. Din ce mi-a povestit el, a povestit multe si in cartile lui, am sa va spun ce am retinut eu. Era la interne si venea doctorul la el, si-l ameninta si-i spunea: „Am sa te fac sa mori aici pana ce iese Hristos din tine”. L-a lasat, nu stiu exact cat, o luna, doua, si a stat asa fiindca avea multe carii osoase, era bolnav de tuberculoza osoasa, isi facea nevoile pe el. In asa mizerie a fost lasat, in care perioada a venit si diavolul si i-a spus: „Te-ai dus de la mine. Te-ai dus la celalalt.” Si l-am intrebat „Ce-i spuneai?” „Pleaca de la mine mincinosule”, ii spunea.

El a fost intai comunist. A cunoscut undeva la Brasov pe un neamt evanghelist si in felul acesta a devenit crestin. Dupa aceea a intemeiat o biserica evanghelica luterana si a inceput sa increstineze evrei. Si chiar inainte de a fi arestat a botezat vreo 20 de evrei. Cred ca tot evreii i-au bagat niste „pile”. Wurmbrand n-a stat nici un moment degeaba. El este persoana de la care am invatat multe texte din Evanghelie referitoare la Isus. Era un om care in fiecare zi medita la Sfanta Scriptura si facea rugaciuni. Purta discutii duhovnicesti, nu l-am auzit niciodata sa flecareasca. A fost un exemplu.

Odata, cand a venit o inspectie, singurul care a avut curajul sa ceara o Biblie a fost Wumbrand. Tot el, povestea cineva, cand mergeau in duba si mureau de caldura, se ducea la usa si spunea „Domnule militian, va rog dati-ne oleaca de apa, ca murim de sete”. „Taci, ba, din gura acolo” i se raspundea. Dupa cateva minute iar se ducea. Asa a facut de vreo zece ori, si militianul i-a dat pana la urma.

Toate aceste exemple mi-au fost spre zidire

Pr. Mihai Lungeanu: In aceeasi celula a stat parintele Valeriu Gafencu. A facut foarte multe poezii. Una spune asa:

„Mi-s ochii tristi si fruntea obosita
de-atata asteptare si rabdare
mi-e inima bolnava, istovita
de grea si indelunga alergare
si plange ca o pasare ranita.

Cand ochii mei inchid si cad in mine
plutesc si sui Golgota pana sus
O voce, un ecou din adancime
imi spune – viata e sus
margaritarul lui Hristos e-n tine”.

De la el am invatat multe lucruri despre rugaciunea inimii, caci era un traitor al rugaciunii inimii.

Parintele Ioja Sinesi era un preot din Banat. Din intrebarile pe care mi le-a pus el, mi-am dat seama ca el practica rugaciunea inimii, caci m-a intrebat de niste semne pe care mai tarziu le-am aflat de la altii si din Filocalii.

Parintele Iscu Gherasim, de la manastirea Tismana, era bolnav in ultimul grad. Statea langa patul lui generalul Todirescu, fostul comandant al jandarmeriei pe tara in timpul regelui Carol si al lui Antonescu. Acesta spunea mereu ca nu are pacate. Inainte de a muri i-a spus parintelui Gherasim ca vrea sa se marturiseasca. Parintele, muribund si el, a ingenunchiat langa patul lui si i-a facut spovedania. Si generalul a murit marturisindu-se. Exact talharul de pe cruce. Parintele Gherasim imi spunea: „Frate Mihai, nu-ti dai seama ce vad cand inchid ochii. Nu pot sa spun ce frumuseti vad cand inchid ochii”. Avea niste dureri crancene, avea si cancer la stomac, si tuberculoza.

Gicu Jimboliu, un baiat care si-a pastrat fecioria neintinata, de o puritate sufleteasca nemaipomenita, in 6 luni de zile a ajuns sa dobandeasca darul rugaciunii inimii. A murit si el in inchisoare.

Gavrila, greco-catolic, a fost chemat la poarta sa devina informator. A refuzat categoric. I-au oprit medicamentele si a murit.
Lui Eduard Maschievici, romano-catolic din Iasi, i s-a spus: „Ti-a venit pachetul cu medicamente. Daca accepti sa devii informatorul nostru, primesti pachetul”. „Domnule, eu n-am invatat asa ceva, eu nu pot fi tradator al lui Hristos”. „Pleaca inapoi si mori”. S-a intors inapoi si a murit.

Samuila, un elev din Bucuresti, facea trigonometrie pe nisip. Intr-o zi a venit un lot de bolnavi, Sobieschi Emil printre altii. Fusese turnator la canal si cazuse. Cand l-a vazut Samuila, care a fost cu el la canal, i-a zis: „Fratele meu” si au inceput sa planga amandoi. Din momentul acela Sobieschi a devenit crestin. Iata dragostea cum a topit inima unui om.
Sava Ilie, student, a trecut prin Pitesti si a fost batut de unul care a fost adus dupa dansul, cu tuberculoza. Acesta ii spunea: „Mai Ilie, iarta-ma. Am fost slab, am crezut ca scap”. „Nu-i nimica mai, te-am iertat de atunci”. Si l-a iertat.

Capitanul Cucu, un invalid de razboi, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a I-a, a fost batut numai in cap. Si ii facusera capul ca o banita. M-am dus la dansul, eu ii faceam injectii, si-i spuneam: „Iarta-i mai Cucu, toti murim”. „Ii iert”, a raspuns acesta.

Doctorul Banu Constantin facuse multa inchisoare in trecut. Prin 1939 a fost prin lagare. Trebuia sa-i impuste. El, disperat, a inceput sa planga: „Ce fac domnule, ne impusca domnule?”. Si unul, care era cu dansul, a zis: „Nu te teme domnule, ca avem mantuire in Hristos”. Era evanghelic. Din momentul acela doctorul Banu s-a facut crestin. El avea darul lacrimilor. In momentul in care se ruga incepeau sa-i curga lacrimile, ca si cum ar da drumul la robinet. Si se terminau cand termina rugaciunea. Dar asta nu datorita unui sentimentalism exagerat, ci fiindca avea acest dar.

De la parintele Aurel Popescu am invatat multa teologie. S-a imbolnavit de tuberculoza meningiala si a murit. Dar apoi, in patul lui am ajuns eu si mi-a spus vecinul de pat ca parintele a stat o saptamana in coma si spunea mereu: „Doamne, de ce atata suferinta?”. Dupa un timp a inceput sa zica: „Da, am inteles, acum inteleg de ce, da Doamne ai dreptate”. Si a murit.

Ionas Plopeanu spala rufele la toata lumea in plina iarna, cu apa rece.

Am cunoscut la Aiud, o persoana care inainte de inviere, se pregatea cu post o saptamana intreaga si medita. A fost arestat cu un Nou Testament la el. Era o traducere neoprotestanta, format mic. L-a taiat frumos, l-a rasucit, l-a bagat in paine si a pus deasupra marmelada. Si l-a introdus in inchisoare. Si a invatat Noul Testament aproape pe de rost.

Toate aceste exemple mi-au fost spre zidire. Chiar exemplele negative pe care le-am vazut. Pentru ca, daca atunci cand au inceput bataile, in prima noapte am incetat sa ma rog, daca a doua zi nu ma mai rugam, ma prabuseam si eu cu altii. Eram la disperare. Dar crucea daca este inteleasa si primita este sfanta, este imbracata in raze de lumina si caldura. Toti traim patimile Mantuitorului, murim cu El, ne ingropam cu El, ca sa inviem cu El.

Anunțuri