Venise sa stea un timp la Piatra Neamt, locul de care-l legau atatea amintiri. Tragea de obicei la familia lui Victor Tarniceriu, unul din copilasii lui in credinta. Casa era mica si familia Tarniceriu numeroasa, dar largimea dragostei lor era suficient de mare sa-l adaposteasca si pe nenea Marcu.

„Auzi, nea Victore, tocmai m-am intors de la o nunta din Ardeal, unde-am fost invitat. Ce sa-ti spun, pe acolo „dumnezeul lor e pantecele”. Oamenii sunt bogati si au pus pe masa de toate. Parca n-am vazut niciodata atata mancare la un loc. Nu stiam ce sa le predic la masa. Ei voiau neaparat sa le spun si ceva la masa. M-am rugat Domnului si auzi ce inspiratie mi-a venit. Le-am spus …
„Dumnezeu a facut bostanul gol pe dinauntru. Dar porcul nu s-a plans niciodata. N-a spus de fel ca este prea groasa sau ca e patata sau ca este dovleacul cam necopt. Dumnealui s-a pus mereu pe mancat, gemand doar din cand in cand, asa ca de placere si a multamire. Pentru om, Dumnezeu a indesat cu pumnul miez in pepene, bostan sau lubenita, cum ii spuneti dumneavoastra pe aici. Tai pepenele si te repezi direct in bunatatea de la mijloc. Cu toate acestea, omul nu-i multamit nici macar cat porcul … Ba ca-i coaja prea groasa, ba ca-i prea patata, ba ca nu-i chiar asa de dulce, ba cutare, ba cutare …

Mare pacat nemultumirea asta a noastra si cartirea noastra de fiecare zi. Mare pacat ca uitam sa-i multamim Domnului si sa i-o spunem cu voce tare.
Ce zici, nea Victore? Nu-i asa ca am avut dreptate ? Ce spui imneatale ?”

Anunțuri