M-am simtit mandru sa-l aud pe fratele Talos Vasile povestind ceva despre tatal meu.

„Imi aduc aminte ca eram inca tinerel printre ceilalti pastori din Bucuresti si incepuse vremea confruntarilor cu autoritatile comuniste si cu fratii din conducerea Uniunii care nu intelegeau zbaterea noastra pentru libertatea de exprimare religioasa. Pe atunci, cei ce conduceau Comunitatea si Uniunea erau convinsi din interactiunea cu autoritatile de Stat ca lucrarea crestina nu are viitor in Romania. Imi aduc aminte cat de triste si resemnate erau vorbele lor cu care cautau sa ne „linisteasca”: „Mai baieti, nu va mai agitati degeaba. In zece, cincisprecece ani toate bisericile crestine din Romania vor fi inchise. ..” Ce era si mai trist era faptul ca ei renuntasera sa mai creada in biruinta lui Dumnezeu si erau paralizati in postura unora care nu mai aveau nimic de facut.

Imi amintesc o imprejurare in care m-am intarit in credinta mea prin ceea ce a facut fratele Branzei Vasile. Eram chemati sa fim trasi la raspundere de Comitetul Uniunii pentru atitudinea noastra de nesupunere fata de directivele Departamentului Cultelor. Suparase mai ales faptul ca, neincrezatori in reprezentantii Uniunii, trecuseram peste capul lor si ne adresaseram direct lui Ceausescu. Erau toti de fata si ne-au cerut sa dam socoteala de ceea ce facuseram. Mie, care eram cel mai tanar dintre cei prezenti, imi batea inima tare in piept si, desi nu aratam pe afara, tremuram inauntru ca o frunza in bataia vantului. Secretarul general al Uniunii de atunci scria de zor, parca avertizandu-ne ca acel proces verbal va ajunge si „in alta parte”, unde nu va fi citit cu nici un fel de bunavointa. Atunci, tin minte, fratele Vasile s-a ridicat in picioare si, dupa ce a privit spre cel care scria procesul verbal, a inchis solemn ochii si a zis cu toata emotia si solemnitatea: „Astazi se scriu doua procese verbale: acesta de aici si un altul, mult mai important, in cer, la Dumnezeu care le vede si le noteaza pe toate. Fiti atenti la ce spuneti si la ceea ce faceti caci totul se inregistreaza si se va tine socoteala pentru fiecare dintre noi.”

Atitudinea aceea de seriozitate si solemnitate cu ochii inchisi parca pentru noi, dar deschisi in lumea prezentei lui Dumnezeu, m-a intarit mult si a facut sa dispara orice teama din inima mea.”

Anunțuri