Vremea aceea a „memoriilor” si a protestelor m-a gasit adolescent necopt, in primavara unei lupte pe care n-o intelegeam inca deplin. Tin minte ca in fiecare zi, un „securist” il urmarea pe tatal meu, Vasile Branzai, oriunde ar fi mers. Ma deranja mai ales cand ne astepta dupa serviciile de duminica seara de la biserica si se lua dupa noi ca o „umbra” pe drumul spre statia de autobuz, in autobuz, in tramvai si de la tramvai pana acasa. Imi dadeam seama ca este un fel de incercare de intimidare, impunerea unei atmosfere de teroare in care Securitatea primise ordin sa-i tina pe toti aceia care indraznisera sa conteste atitudinea autoritatilor de Stat fata de libertatile de constiinta.

Intr-o astfel de Duminica seara, m-am trezit tantos si avantat, gata sa ma indrept spre „umbra” noastra si sa i-o spun drept in fata: „Te stim cine esti! Sa stii ca prezenta ta nu ne infricoseaza.”

Tatal meu mi-a pus o mana pe umar si m-a oprit la timp. M-a tras de o parte si mi-a spus atunci cuvinte care m-au strapuns pana la suflet si mi-au modelat toata comportarea mea ulterioara fata de „organele de Securitate”: „Daniel, stai usor! Nu te aprinde si nu-l baga in seama! Cea mai buna atitudine in aceasta situatie este totala ignoranta. Eu nici nu-l bag in seama. Pericolul prezentei sale nu exista, atata vreme cat cred si stiu ca Cel care ma protejeaza, Dumnezeu, poate aseza intre mine si el o intreaga legiune de ingeri. Intre mine si el se afla o intreaga multime de aparatori nevazuti, asa ca nu se poate atinge de noi, decat daca Dumnezeu ii da voie. Si inca ceva, Dumnezeu ne apara numai atunci cand noi nu ne-o facem cu propria noastra mana. Dumnezeu te pazeste de furia leului, dar daca tu te bagi singur in cusca lui si-l tragi de coada, nu-i treaba lui Dumnezeu sa te mai pazeasca. Stai linistit si lasa omul sa-si faca meseria. Crezi ca el n-ar avea chef sa fie undeva prin alta parte, decat sa se tina scai dupa noi! Are el necazurile lui, nu-i mai complica si tu situatia!”

Anunțuri