Category Archive

“Sa nu crezi niciodata biografiile. Daca sunt scrise de dusmani, ele nu arata omul asa cum a fost el, ci doar ce dusmanie, ce invidie si ce gelozie au vazut in el. Daca sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degraba ce inima nobila are autorul si ce mult s-a straduit el sa ornamenteze subiectul cartii sale cu podoabele propriilor lui virtuti. Cat despre biografiile “obiective” care redau istoria cu o exactitate pedanta, presarata cu doze saracacioase de lauda sau critica, nu-ti pierde vremea cu ele. Sunt plicticoase si nu sunt bune la nimic. Adevarul este “adevarat” numai atunci cand este spus cu pasiune.”

Privite retrospectiv, evenimentele din amintiri capata caracterul capodoperelor in care culorile s-au scurs unele in altele.

“Mai intai am schimbat cateva amabilitati de circumstanta, apoi, el mi-a povestit Read the rest of this entry »

In primul volum, am vorbit despre “banuiala” care a plutit asupra fratelui Richard cum ca ar fi un mistic si despre faptul ca unii vedeau in aceasta o anume “vinovatie” a dansului.
Redau aici un dialog care a continuat si pe care n-as vrea sa-l las prada uitarii. Poate ca va folosi cuiva.

Misticii crestini sunt oameni care au gasit “scurtaturile” spre inima si intimitatea lui Dumnezeu.
Poti judeca simtirile si trairile unui mistic?

In luna Februarie a sfarsitului de mileniu, mai precis in 12 Februarie 2000, Marius Cruceru, fiul celui mai bun prieten al tatalui meu din tineretea lor de seminaristi, deci om predestinat intr-un fel sa fie el insusi un prieten al meu, ne-a vizitat la Los Angeles. Ne cunosteam de pe lungimea de unda a Internetului. Schimbaseram mesaje si participaseram impreuna la dezbateri mai mult sau mai putin teologice. Acum eram pentru prima data fata in fata si cautam sa actualizam in realitatea fizica prietenia care se injghebase in realitatea virtuala.

Cineva tocmai lansase o revista in care-l critica de zor pe Richard Wurmbrand, lansator, in parerea criticului, al celui mai periculos curent de ratacire spirituala al secolului. Presupusa “ratacire” facuse deja “victime” pe ambele maluri ale Atlanticului.

Stiam ca mintile inguste sunt cele dintai care critica ideile mari. Cineva ma Read the rest of this entry »

Daca la douazeci de ani nu esti comunist, n-ai inma, dar daca la patruzeci de ani mai esti comunist, n-ai minte!”

Cand spunem ca Sabina si Richard Wurmbrand au fost oamenii unui ideal unic; “Dumnezeu”, nu negam in nici un fel vremurile lor de cautari, timpul in care au treierat curentele filosofice si politice ale vremii, in dorinta de a se identifica cu valori veritabile si de a-si defini propriile lor personalitati.

Pe vremea cand studia chimia la Sorbona din Paris, Sabina Wurmbrand a fost activa in actiunile Partidului Comunist Francez. Richard a studiat la Moscova si a fost apreciat drept unul din cei mai promitatori propagandisti pe care i-a avut vreodata miscarea. I-a cunoscut pe parintii Anei Pau\ar si a fost prieten cu Lucretiu Patrascanu .

De fapt, miscarea comunista a prezentat o atractie fascinanta pentru o anumita categorie a tineretului evreu. Unele din cele mai de seama personalitati ale Internationalei comuniste au fost evrei. Roza Luxemburg (1871-1919), socotita de multi una din ideologii de baza ai socialismului, a fost evreica . S-a tras din Zamosc, in Polonia ruseasca, unde mai toti stramosii ei, mergand inapoi cel putin pana in secolul doisprezece, ei au fost rabini. Mama ei, sotie si sora de rabini, o exaspera cu citate din Biblie. Unul din istoricii socialismului evreiesc, Robert {istrich, a aratat ca, extraordinara pasiune a Rozei Luxemburg pentru dreptate sociala si Read the rest of this entry »

L-am vizitat pe Richard Wurmbrand dupa ce frati din tara mi-au cerut sa incep sa scriu o biografie a dansului. Mi-a fost greu sa i-o spun direct, ca sa nu ma asemuie cu un vultur fara tact care a inceput sa-i dea tarcoale prematur. Desi m-am ferit, cu intuitia lui iesita din comun a inteles repede care era tinta intrebarilor mele.

I-am spus:

“As vrea sa stiu si eu si ar vrea sa stie si altii intamplari din viata dumneavoastra. Daca nu ne spuneti, cum am putea afla ? Ma gandesc mai ales la intamplari din perioada colilariei si a tineretii dumneavoastra. Lucruri pe care nu le stie nici tanti Sabina …”

M-a privit sugubat si mi-a intors-o vesel: “Sigur ca nu le cunoaste Sabina! Daca ar fi cunoscut ea toate cate le-am facut eu, crezi ca m-ar mai fi luat?”

Am cautat sa trec de aceasta gluma si am insistat sa ne spuna ceva. Mi-a raspuns: “Exista in viata fiecarui om si lucruri care trebuiesc trecute cu vederea si ascunse sub tacere. Ce-am crezut ca este bine si folositor sa se stie despre mine am presarat ca pe niste seminte de viata in cartile mele. Cititile pe toate si veti afla totul despre viata mea.”

Era in acest sfat o sentinta si o indrumare providentiala. Cuvintele acestea imi incuiau tainele unei vieti extraordinar de bogate dincolo de limitele curiozitatii mele si a altora. In acelasi timp insa, afirmatia imi recomanda, poate voluntar, poate involuntar, METODA pe care trebuie s-o adopte acel ce se va apuca vreodata sa scrie o biografie a lui Richard Wurmbrand. La urma urmei, o viata de om nu poate fi inteleasa dincolo de contextul in care a trait, luata afara din lumea in care s-a format si a evoluat spre implinire. Iata de ce, aceasta carte va fi, nu o naratiune rece, ci o insumare de “petece de amintire” , o punere impreuna a fragmentelor presarate prin cartile, predicile si intalnirile cu acest om de exceptie care a fost Richard Wurmbrand.

Pentru cei care au cunoscut familia Wurmbrand, nu este un secret ca tanti Bintea a fost un predicator “mai bun” decat nenea Richard. Exista pe undeva o Biblie legata special, cu cate o foaie alba intre fiecare doua file ale Bibliei. Aceste foi albe au fost acoperite cu colectia de reflexii si meditatii obtinute din citirea ei zilnica. Imi amintesc ca fratele Aurel Popescu a cerut-o odata ca singura mostenire visata ca semn de pretuire a prieteniei lor. Nu stiu cine a ramas pana la urma cu aceasta Biblie de studiu.

Iata un esantion din cugetarile si meditatiile care poarta in mod inconfundabil amprenta personalitatii sorei Bintea.

Am gasit-o ca de obicei acasa, gata sa ne zambeasca, gata sa ne serveasca cu ceva bun, gata sa ne asculte cu toata atentia si gata sa ne impartaseasca ceva din comorile umblarii ei cu Dumnezeu. Venisem insotit de o persoana aflata inca “in cautarea lui Dumnezeu.” Fireste, sora Bintea avea ceva pregatit chiar pentru aceasta ocazie:

“Am citit nu de mult un text din Geneza care mi-a dat mult de gandit. Este scris in Geneza 43:16 ceva despre un om numit Iosif si despre fratii sai:

“Cum a vazut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului sau: “Baga pe oamenii acestia in casa, taie vite si gateste; caci oamenii acestia au sa manance cu mine la amiaz„.îOmul acela a facut ce-i poruncise Iosif si a dus pe oamenii aceia in casa lui Iosif. Ei s-au temut cand au vazut ca-i baga in casa lui Iosif si au zis: “Ne baga inauntru din pricina argintului pus in sacii nostri data trecuta; vor sa se napusteasca peste noi, ca sa ne ia robi si sa puna mana pe magarii nostri.” (Geneza 43:16-1

Sarmanii frati ai lui Iosif! Ei se temeau ca Iosif planuia sa … le fure magarii! Mai marele Egiptului tocmai daduse ordin ca sa se pregateasca pentru ei un ospat si ei se temeau ca vor fi luati robi. Credeau ca Iosif nu mai poate fara magarii lor! Lor le era destinata partea cea mai buna a Egiptului, dar ei se gandeau ca-si vor pierde magarii!

Tot asa suntem si noi cand este vorba sa venim la Dumnezeu. Ne temem ca ne va baga cu forta in casa ca sa ne ia robi si ca sa ne fure ce este al nostru … Domnul Isus ne pregateste un ospat si Dumnezeu are deja pregatit pentru noi ce este mai bun in casa Sa vesnica, iar noi … ne tot gandim la magarii nostri si ne temem de Domnul. Ni se pare ca El vrea sa ne jefuiasca de ce este de drept al nostru, cand El vrea de fapt sa ne dea in dar tot ce nu este al nostru … tot ce este cu mult mai mult decat ceea ce ni se pare noua ca avem acum “al nostru.”

In timp ce o ascultam, ma rugam pentru musafirul care ne insotise. Stiam ca sora Sabina vorbise pentru ea si doream ca vorbele acestea, atat de ironic de duioase sa-i mearga direct la inima. Nu ma indoiesc ca s-a intamplat chiar asa. Cu tactul si priceperea ei neintrecute, sora Bintea vestise Evanghelia asa cum se cuvenea, cu toata priceperea si dragostea unui castigator de suflete.

Unul din cei care l-au cunoscut cel mai bine a fost, fara indoiala, Mihai Wurmbrand, fiul lui. Iata ce a scris acesta in necrologul rostit cu ocazia serviciului de inmormantare tinut Vineri 23 Februarie, la Sky Chapel- Rose Hills:

“Richard Wurmbrand (1909-2001)

Rev. Richard Wurmbrand, 91 de ani, autorul a 18 carti religioase de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, descriind viata sa si 14 ani in inchisori comuniste, a fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada, a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei, l-a cunoscut pe domnul {olf\es, un tamplar german, care le-a pus in mana o Biblie.

Acest domn i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei cu inalta educatie sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale Read the rest of this entry »

Ce l-a facut pe omul acesta asa de “special”?

La serviciul de inmormantare din “Sky Rose Chapel”, Whittier, California, eu am avut misiunea sa duc o coroana de flori din partea liceului Richard Wurmbrand din Iasi, Romania.

Fara sa vreau, mi-am amintit de vorbele cu care primise fratele Richard vestea ca numele lui fusese ales pe firma unei institutii de invatamant: “Dar de ce nu mi-au cerut mai intai carnetul meu de note. Daca mi-ar fi vazut notele, poate ca nu m-ar fi ales ca simbol pentru setea lor de invatatura …”

La urma urmei, de ce Richard Wurmbrand? Ce l-a facut pe acest om sa fie un model pentru o generatie intreaga ? Ce calitati i-au inlesnit o influenta atat de covarsitoare asupra tuturor celor ce l-au intalnit?
Am sa aleg trei raspunsuri la aceste intrebari, trei trasaturi specifice care l-au facut un om de exceptie, o personalitate tulburator de puternica, o figura de mit si de fascinatie.

In primul rand, Wurmbrand a avut: “o aureola de Read the rest of this entry »

Iata un fragment dintr-una din cartile scrise de nenea Richard:

“Multi oameni au o fobie nejustificata impotriva suferintei. Sigur, tragediile inutile trebuie evitate cu orice pret, dar … exista o doza de bine care nu se poate obtine decat din distilarea suferintelor.
Milton si-a scris cele mai frumoase poezii doar dupa ce a orbit.

Bethoven si-a scris unele din cele mai mari capodopere dupa ce a surzit.

Filosoful german |ant, care a suferit de o boala incurabila, ne-a lasat scris urmatorul comentariu: “Am ajuns sa-mi stapanesc suferinta si reusesc sa n-o mai las sa-mi influenteze gandurile si sentimentele. Am reusit sa o ignor, de parca ar fi o problema care-l priveste pe un altul.”

William Wilberforce, eroul luptei impotriva sclaviei din imperiul britanic, n-ar fi putut rezista nici o singura zi fara calmante impotriva durerii, dar s-a straduit intotdeauna sa ia cea mai mica doza cu putinta.

Henry Stanley, crescut intr-un orfelinat saracacios, a deprins acolo taria si rezistenta necesare pentru a-l cauta si gasi pe Livingstone in jungla Africii.

Kernan, nascut fara maini si picioare dezvoltate deplin, a perseverat si a ajuns membru in Parlamentul Angliei.

Solzhenitsyn a scris: “Fii binecuvantata tu, inchisoare.” Anii petrecuti acolo i-au dat taria de caracter necesara pentru a lupta impotriva comunismului.

Geniul se poate forma in linistea bibliotecilor, dar taria de caracter este de multe ori rezultatul unei vieti traite “pe nicovala suferintei.”

Un frate venit dintr-o localitate si dintr-o vreme foarte ostila crestinismului a fost intrebat de Richard Wurmbrand:

- “Acolo se predica Evanghelia ?”

- “Nu.”

- “De ce?”

- “Pentru ca in Biblie scrie: “In vremuri ca acestea, inteleptul trebuie sa taca.”

Raspunsul a venit instantaneu:

“Cine ti-a spus ca esti intelept?”

Dupa o vizita facuta patriarhului Iustinian Marina, intrebat de frati: “Cum a fost?”, fratele Richard a raspuns:

“Foarte bine. Cred ca Dumnezeu poate sa mantuie chiar si un patriarh.”

Intrebat la interogatoriu de anchetotori de ce a parasit partidul comunist si a trecut la crestinism, Richard Wurmbrand a raspuns:

“Pentru ca partidul comunist nu poate sa-mi dea viata vesnica!”

Cam prin 1988, pe cind ma bucuram de privilegiul de a creste in Los Angeles la umbra unor stejari duhovnicesti ca Simion Cure, Pit Popovici, Liviu Olah si Richard Wurmbrand, l-am vizitat la spital pe fratele Richard, care ne speriase pe toti cu o serie de lesinuri. L-am gasit pe fratele Richard impreuna cu “ingerul lui pazitor”, tanti Bintea.
“Brinzei”, mi-a zis dansul de cum m-a vazut, “sa-mi aduci hainele imediat ca vreau sa plec acasa. Nevasta asta a mea m-a bagat in spital degeaba si nu vrea sa ma ia acasa. Imediat sa-mi aduci tu niste haine si sa ma scoti de aici.”

Obisnuit cu felul dansului de a fi, nerabdator si greu de deslusit intre gluma si vorba serioasa, mi-am plimbat un timp privirea prudent cind la tanti Bintea, cand la dansul, ingaimand un taraganat: “Sa vedem, sa vedem …”

Mai inainte ca sa se auda ceva de sub zimbetul care inflorise pe fata sotiei, nenea Richard a continuat torential:

“Nu stiu ce este cu Bintea. Nu ma mai intelege! Sa-ti spun tie ce mi s-a Read the rest of this entry »

O alta amintire despre fratele Wurmbrand o am dintr-o alta situatie grea (1985), cand moara suferintelor si tavalugul incercarilor au venit peste familia noastra. Medicii descoperisera ca sotia mea, Daniela, are un nodul tare in sanul drept si planificasera o biopsie.

M-am intilnit cu fratele Richard pe firul telefonic, nemaiavind nici rabdarea si nici timpul necesar sa mai alerg pina la dinsul. M-a surprins foarte repede, asa cum facea de obicei, cu pornirile dumnealui greu de prevazut. In loc sa ma mingiie asa cum nadajduiam, mi-a spus brusc: “Haide sa ne rugam!”

L-am auzit atunci, prin firul telefonic, rostind una dintre cele mai interesante rugaciuni pe care mi-a fost dat sa le aud vreodata. Cuvintele ei mi s-au infipt ca fierul aprins peste pielea marcata, lasind in urma lor o urma de nesters. Iata-le:

“Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov. Iarta-ne ca te deranjam cu un fleac ca acest bot mic de carne. Tu conduci universul si galaxiile de milioane de stele si sori, si noi te deranjam cu o problema mica. Te rog insa sa o rezolvi Tu pentru ca noi nu o putem rezolva nici pe asta. Te rog sa-i dai sanatate sotiei lui Daniel si iti multumim ca Tu ne iubesti si ne vrei binele. Amin!”

Cele mai durabile impresii le fac cuvintele ascultate in vreme de adinca sensibilizare provocata de o suferinta sau de un necaz. In Februarie 1992, dupa o calatorie in Pensilvania, m-am intors acasa cu o tulburare a vederii la ochiul sting. M-am grabit sa-mi vars necazul catre familia Wurmbrand si dinsul mi-a inlesnit o vizita la un specialist din Pakistan, convertit de curind la crestinism si botezat. Inainte insa de a ajunge la doctor, fratele Richard mi-a spus: “Baga de seama Brinzei, ca uneori o vedere prea buna ne impiedica sa vedem adevaratele frumuseti din viata. Eu am calatorit in peste 50 de tari, dar cele mai frumoase lucruri nu le-am vazut in tarile pe care le-am vizitat, ci inlauntrul meu. Cauta sa vezi Imparatia lui Dumnezeu inauntrul tau si sa te bucuri de frumusetea ei si a Imparatului ei”. In spaima care ma stapinea, la gindul ca sint pe cale sa-mi pierd vederea, imi venea sa-i raspund scurt si nepoliticos: “In veci amin!, dar sa stiti ca tot ma duc la doctor”. Nu de predici aveam eu nevoie in ceasul acela!

Abea dupa ce am ramas singur am inteles talcul ascuns al cuvintelor lui. Fratele Richard observase repede ca Read the rest of this entry »

“Dumnezeu nu dispretuieste inceputurile slabe.”

Pe 22 Aprilie 1989, am fost impreuna cu dansul la San Bernardino, California, prima adunare cu un grup de romani care s-a tinut in capela din sediul lui “Campus Crusade”. Iata cateva din spusele “mosului”:

“Sunt lucruri importante si mari la timpul lor pe care lumea nu le baga in seama; lucruri mici care au semnificatie majora.

Copilul care scoate primele cuvinte bolborosite si pocite este mai admirat decat un academician care tine discursuri. Pentru academician, nu este mare scofala, dar copilul este in atentia si admiratia tuturor.

Tot asa, nimeni nu se entuziasmeaza cand un vlajgan puternic ridica dintr-o smucitura sacul si-l pune pe umar, dar toata casa se uita cu bucurie la copilul care duce cu mana lui prima cana cu apa. Aproape toata apa este varsata cand ajunge cu ea la destinatie, dar mama il pupa, tata ii striga: “Bravo!”, iar audienta spune: “Halal baiat! O sa fie harnic!”

Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse.
Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena.
Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului “Twinkle,Twinkle Little Star”.
In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea în scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche:
“Nu te opri. Continua sa canti”. Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a întins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins  si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa.

Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: “Twinkle, Twinkle Little Star”.
Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de  a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa.

Data viitoare cand îti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum îti sopteste la ureche: “Nu te opri. Continua sa cânti”.

Fie sa-i simti bratele în jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi  micile încercari în adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei “chemati”.
Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti. Asadar, trimite mai departe acest mesaj pentru a atinge si tu viata cuiva.

Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! si tine minte: “Nu te opri. Continua!!!

Numai fratele Richard poate predica despre anumite subiecte. Am sa incerc sa redau mai jos doua dintre ele.

Pentru noi toti care-l asteptam cu gurile cascate, introducerea dinsului a parut cel putin bizara: “Multi predicatori doresc sa vorbeasca despre lucruri importante si complicate. Eu vreau sa va vorbesc astazi despre “nimic” … A urmat apoi o ora de delectare duhovniceasca ancorata pe subiectul acesta al nimicului.

Nimicul este cea mai tare substanta din univers. Mai tare ca orice otel din lume. Dumnezeu a suspendat pamintul pe “nimic”. Un cablu de otel suficient pentru a sustine pamintul s-ar rupe sub propria lui greutate, dar Dumnezeu a stiut ca otelul nu rezista, asa ca a folosit “nimicul”!

Nimicul este materia de lucru preferata a lui Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute de Dumnezeu din “nimic”! Diamantul cel mai pretios a fost facut din “nimic”. Frumusetea frumusetilor din lume a fost facuta din “nimic”.

Nimicul este cea mai inalta stare spirituala la Read the rest of this entry »

Alte subiecte curioase ale fratelui Richard: “Exista lucruri pe care nu le poate face Dumnezeu?”

Intre cele mentionate de Biblie este si unul nebagat in seama: “Dumnezeu nu mai poate de bucurie in mijlocul copiilor Sai”. Sa traim asa ca sa facem bucurie Domnului nostru. Exista astfel de copii ai Domnului. Exemplele noastre ar trebui sa fie cei care si-au consacrat viata scopurilor lui Dumnezeu. Scriptura ne spune ca Dumnezeu cauta astfel de oameni, a caror inima sa fie intreaga a Lui (”Caci Domnul isii intinde privirile peste tot pamantul, ca sa sprijineasca pe aceia a caror inima este intreaga a Lui” - 2 Cronici 16:9)î

Cand l-am auzit vorbind despre acest subiect, fara sa vreau, mintea mi-a zburat la o alta intamplare, in care “ceea ce nu poate face Dumnezeu” a aparut intr-o cu totul alta imprejurare:

Vrand sa vada daca elevii au inteles lectia despre atotputernicia lui Dumnezeu, invatatoarea intreba: “Ce parere aveti: exista ceva ce nu poate face Dumnezeu?”

Peste clasa se asternu o tacere deplina. De abia dupa cateva minute, unul ridica in sfarsit mana sus. Crezand ca lectia ei n-a fost destul de clara, invatatoarea ofta, dar totusi il ruga resemnata pe cel cu mana ridicata sa spuna ce are de spus: “Spune draga, ce nu poate face Dumnezeu?”

“Dumnezeu nu le poate face tuturor pe plac.”

Ce sa faca cel aflat sub batjocura? Fratele Richard imi spunea o istorioara indiana cu doi oameni care s-au dus la Buda si au cerut sa-i vorbeasca. Buda i-a primit, dar spre surprinderea sa, cei doi au inceput sa-l ocarasca pentru toate lucrurile de sub soare. Cuvintele lor erau adevarate insulte: ticalosule, ucigasule, nebunule, etc. Dupa un timp, cei doi au obosit sa vorbeasca si s-a asternut tacerea. Atunci, Buda le-a spus: “Stiam ca ati venit sa-mi dati ceva. Toata lumea care vine la mine imi aduce cate ceva. De obicei eu primesc darurile lor, dar darurile voastre nu-mi plac. Va rog sa le pastrati, caci sunt ale voastre. Eu n-am ce sa fac cu astfel de cuvinte. Luati-le inapoi!”

Morala este evidenta, cand stim sa ne ridicam la adevarata noastra demnitate, batjocora este a batjocoritorului, nu a noastra! Vorbele rele ii caracterizeaza pe cei ce le spun si nu se cade sa ne pierdem linistea pentru ele. Sa nu le facem loc in inima noastra, ci sa le lasam in inimile celor care le-au adus.

Lumea e plina de “purtatori de vorbe”. Cand te vorbesc altii de rau, traieste frumos, ca nimeni sa nu-i creada.

Nenea Richard m-a prins vrand sa aflu ceva despre o cearta dintre doi frati din locul pe care dansul tocmai il vizitase. Curiozitatea mea a fost corectata, ca de obicei, cu o alta pilda:
“Doi oameni nu se aflau in cele mai bune relatii. Unul dintre ei spunea numai lucruri rele despre celalalt, dar, surprinzator, celalalt spunea tuturor numai cuvinte frumoase despre cel dintii.
Mirat si contrariat, un ascultator s-a dus la cel ce spunea lucruri frumoase si i-a zis: “Bine, dar tu nu ai auzit ce spune el despre tine si despre purtarea ta. El spune ca tu esti de vina, ca esti un om rau, nebun, desfranat, etc. Cum de tu spui numai cuvinte frumoase despre el?”

Dupa ce a stat putin sa se gandeasca, omul bun a raspuns cam asa: “Vezi, s-ar putea sa spunem amandoi adevarul sau s-ar putea sa mintim amandoi. Tu trebuie sa vezi care este realitatea!”

A-ti place sa predici este una, iar a-i iubi pe cei carora le predici este alta!

Am fost cu fratele Pit Popovici sa impacam doi pastori si doua biserici aflate in cearta. Unul din pastori venise dupa celalalt in localitate si acum ii rupsese o parte din turma, deschizind o a doua biserica. In caldura “argumentatiei” l-am auzit pe fratele Pit spunindu-i pastorului nedreptatit:

“Nu faci bine, nu cu razbunare se castiga inima oamenilor. Ai sa-ti golesti biserica. Daca vrei sa castigi, fii intelept si fii bun! Oamneii sint niste “cersetori dupa dragoste”. Merg acolo unde simt ca sint iubiti. Nu te supara pe cei ce pleaca. Cheama-i inapoi pentru o serbare de despartire si multumeste Domnului in public pentru vremea in care ati slujit impreuna. Fa-i sa simta ca ii iubesti din toata inima, indiferent daca vor sta sau daca vor pleca in alta parte. Cind vor apare probleme in cealalta adunare, si nu este Biserica unde sa nu apara probleme, oamenii acestia isi vor aminti ca undeva este un pastor care i-a iubit si ii iubeste. Vor veni inapoi si vei fi mult mai cistigat atunci. Nu tine pe nimeni cu forta. Nu uita ca oamenii merg pina la capatul lumii pentru cineva care ii iubeste. Fii tu un astfel de om”!
Mi-am dat seama atunci ca este imposibil sa-i ridici pe altii la un nivel mai inalt decat acela la care te aflii tu insuti. Marimea influentei pe care o avem asupra altora depinde de grija pe care le-o purtam.

Pe data de 4 Ianuarie 1994 am fost in vizita la familia Wurmbrand impreuna cu Aurel Popescu si Gelu Hategan care venisera din Portland sa-l vada. Profitand de ocazie, au venit cu noi si amandoi tatii mei: Vasile Branzai, si Traian Ban.

Cele cateva ore petrecute in compania lui Mihai Wurmbrand, a sorei Bintea si a fratelui Richard au fost un deliciu. Mai intai am observat un anunt in limba engleza pe care nu-l mai vazusem inainte. Pe o placa frumos ornata si asezata pe masuta de la intrare scria citet:

“Intrati cu incredere; aici nu santeti straini, ci doar prieteni cu care n-am avut ocazia sa ne intalnim inca”.

Printre cele spuse noua de fratele Wurmbrand ne-a rasunat multa vreme in minte o destainuire de-a dansului: “Pe Dumnezeu Il iubim pentru El insusi, nu pentru ce ne da. Eu pe Bintea am iubit-o fara sa aibe zestre! Am iubit-o pentru ea insasi. Tot asa trebuie sa-L iubim si pe Dumnezeu. Chiar daca nu mi-ar da cerul vesnic, eu tot l-as iubi pe Dumnezeu. Pe Diavolul nu-L pot iubi, si nu l-as iubi nici atunci cand mi-ar putea darui cerul.

Iubirea adevarata este legata de cel pe care-l iubesti nu de ceea ce are sau ne da el.

Se spune ca un prelat i-a spus odata unei femei chinuite de pacat: “Doamna va iert toate pacatele. Duceti-va in pace”. Noaptea i-a aparut in vis Dumnezeu si Read the rest of this entry »

Acelasi vant care stinge lumanarea, atata focul. Acelasi soare care topeste gheata, intareste noroiul.

Cam prin 2 Martie 1994, la numai cateva zile dupa ce fusese in spital si aflase ca are “Cardiopatie ischemica”, fratele Wurmbrand mi-a spus o “taina”:

“Vrei sa-ti spun cum sa faci ca sa ti se intample in viata intotdeauna doar ce-ti place?”
“Bineinteles”, i-am raspuns eu cu gura, desi in inima mea eram foarte sceptic.
“Ei bine, atunci trebuie sa te hotarasti sa-ti placa tot ce ti se intampla!”
“Bine, bine”, am spus eu, “asta este usor de zis, dar greu de facut”.

“Dimpotriva! Daca, primesti ca din partea Domnului si faptul ca ti-e greu sa faci asta, chiar si greul acesta devine usor! Totul este sa stii sa te rogi cu toata convingerea: “Doamne, faca-se voia Ta, nu a mea”.
Am tacut si m-am cautat o clipa prin-nauntru. La inventarul meu personal mi-am dat seama ca totul este o problema de vointa. Fratele Richard spusese: “Trebuie sa te hotarasti sa-ti placa tot ce ti se intampla!”

L-am gasit culcat in casa parintilor mei. Auzisem ca este putin bolnav si l-am intrebat: “Cum va simtiti?”

“Minunat!” mi-a raspuns, “Dumnezeu mi-a dat exact ce-i cel mai bun si mai potrivit pentru mine astazi. Daca altceva ar fi fost mai bun, Dumnezeu mi l-ar fi dat. Noi, care suntem rai ne straduim sa dam daruri bune copiiilor nostri. Dumnezeu, care este infinit in bunatate si putere, ne da in fiecare zi tocmai ceea ce este cel mai bun pentru noi.”

In 2 Februarie 1995, l-am gasit insa foarte bolnav. Tocmai ma intorsesem de la o sedinta din Ohio, cand am aflat ca nu putuse veni sa predice in lipsa mea, cum promisese in Duminica trecuta. Avea sa-mi spuna ca fusese pentru prima data cand nu se tinuse de cuvant. Uneori l-au dus pe o targa, dar tot s-a dus sa predice acolo unde a apucat sa promita.

“Am avut o seara foarte rea”, mi-a spus dansul, “A venit un director de-al misunii noastre din Cehia si mi-a povestit ce frumoase lucruri se petrec pe Read the rest of this entry »

Si mie, ca si multor altora mi-a fost dat sa fiu luat cu asalt si surprins de “cuvintele sucite” ale fratelui Richard. Una dintre cele mai folosite expresii ale dansului, este si aceasta:
“Branzei, sa te fereasca Dumnezeu sa fii un pastor bun! …”

La o asa fraza nu gasesti de obicei raspuns si urmeaza un moment de pauza mirata.

“Sa nu fii doar bun. Cauta sa fii … excelent! Dumnezeu merita ceea ce este cel mai bun! Cauta sa fii excelent!”

Pe un perete al casei sale, am gasit satisfacut si originea acestei provocari adresate mai ales lucratorilor cu Evanghelia. Pe o bucata de lemn, frumos lacuita, se puteau vedea distinct urmatoarele cuvinte sapate cu migala: “Ceea ce suntem, este darul lui Dumnezeu pentru noi. Ceea ce devenim, este darul nostru pentru Dumnezeu!”

Era prin 13 Mai 1995. L-am dus pe Beniamin Poplaceanu, pastor de la Sibiu si fost coleg drag de Seminar, sa-l intalneasca pe fratele Richard la el acasa. Impreuna cu noi a venit si Emil Cristea, un frate din Bellflo[er, indragostit de carti si pasionat de “zicerile” fratelui Wurmbrand.

“E bine ca-ti plac cartile, dar vreau sa-ti spun ceva”, a zis nenea Richard. “Nu uita ca numai Dumnezeu este Adevarul. Biblia este un adevar despre Adevar. O carte despre Biblie este doar un adevar despre adevar, despre Adevar, iar o predica inspirata de lectura unei carti este un adevar, despre un adevar, despre un adevar, despre Adevar! Nu te multumi doar cu cartile, cauta Realitatea ultima, pe Dumnezeu insusi. Sunt multi oameni care citesc carti, dar altceva este sa-L cunosti pe Dumnezeu; sa umbli cu El.”

Tot atunci, afland cu durere despre unele “ruperi” de Biserici, dansul a comentat oftand: “Se incurca oamenii in fleacuri si se cearta, daca ar Read the rest of this entry »

Se intorsese tocmai din South Carolina, unde fusese invitat sa vorbeasca studentilor misionari de la International Christian University. L-am gasit bucuros si multumit ca facuse o lucrare buna, chiar daca nu fusese cum dorisera cei care-l invitasera. Nenea Richard le cam “stricase sindrofia”:

“Nu stiu ce fac cei care conduc scolile astea misionare. I-am gasit pe cei de acolo total nepregatiti. E drept ca stiau bine greaca si ebraica, dar se pregateau sa mearga in tarile musulmane! … I-am intrebat: “Stiti sa vorbiti limba araba?”

Nu stiau. “Dar cum sa rezistati la un interogatoriu si la tortura ati invatat?” Nici nu se gandisera la asa ceva. “

Plecati intre necrestini fanatici. Sunteti gata sa muriti pentru Christos? Stiti ca El a spus: “Mergeti in toata lumea”, dar n-a adaugat si cum “sa veniti acasa”. Unii dintre voi s-ar putea sa nu se mai intoarca. Ati studiat ceva din vietile martirilor?” Majoritatea nici nu pusesera ochii pe o astfel de carte.

Cred ca le-a prins bine vizita si mesajul meu. Saracii, plecau total nepregatiti pe campul de misiune.”

M-a chemat la dansul pentru ca nu se simtea bine si auzise ca nici eu nu ma simteam “excelent”. Pe dansul il apasa boala si batranetea, pe mine ma apasau niste vorbe si niste atitudini ale unora din Biserica. Sangeram inauntru si mi-a simtit inima grea. Probabil ca s-a gandit din timp la ceea ce vroia sa-mi zica, pentru ca a inceput repede, fara tatonarile de rigoare. Eram un grup destul de mare, dar dansul a vorbit uitandu-se la mine:

“Multa vreme m-am framantat cu un text din Evanghelie. Isus imi spune ca trebuie sa fiu desavarsit, “cum Tatal meu din ceruri este desavarsit”. Am citit si i-am spus: “Doamne asa ceva nu se poate. Nu este cu putinta si nu este drept sa-mi ceri asa ceva. Nu poti cere ramei care se taraste pe pamant sa zboare ca soimul. Eu sunt om pacatos si Read the rest of this entry »

Toamna aduce fiorii reci ai unei morti inevitabile. Aflat in vacanta la Portland am aflat ca sora Bintea a fost internata in spital, pentru o operatie. La varsta ei, orice interventie chirurgicala era “majora” , cu consecinte greu de intrevazut.

M-am intors la Los Angeles si pe 3 Iulie 1996 am plecat la spital cu parintii nostri. L-a poarta spitalului ne-am intalnit cu fratele Wurmbrand. Era intr-un carucior cu rotile care-l ajuta sa-si depaseasca neputintele trupului, dar nu si pe ale inimii: “Sunt intr-o mare incercare! O opereaza pe Bintea …”

Ne-am dus impreuna in salonul spitalului si am facut roata in jurul patului in care statea sora Wurmbrand. Deloc trista sau ingrijorata, doar cu fata brazdata de spasmele involuntare produse de durerile acute, dansa ne-a vorbit duios despre “Cel ce numara firele de par de pe capul celor credinciosi”:

“Am cunoscut odata un tanar matematician. Era doctor in matematici si se Read the rest of this entry »

21 August 1997. Am plecat in vizita la familia Wurmbrand cu Sonia, cumnata fratelui meu, sora adventista dintr-o biserica din Brasov. Cum fratele Richard tocmai dormea, ne-a intretinut putin sora Sabina. “Sunt foarte emotionata”, a zis Sonia, “ma bucur sa va vad. Tocmai am citit din bilioteca cumnatului meu o carte scrisa de sotul dumneavoastra si acum citesc una scrisa chiar de dumneavoastra. Este foarte interesant sa cunosti autorul unei carti, intelegi cartea altfel, mai bine …”

Strangandu-i mainile si privind-o cu o coplesitoare bunatate, sora Sabina a zis: “La fel este si cu Biblia, nu-i asa? Cine-L cunoaste pe Dumnezeu are sanse sa inteleaga mai bine Biblia. Cine nu-L cunoaste, tare se mai necajeste ca nu intelege o seama de lucruri. Ce bine este ca-L cunoastem pe Domnul, nu-i asa?”
Biblia este singura carte al carei Autor este prezent cand o citesti.

Cel ce-i acuza foarte usor pe ceilalti, este de cele mai multe ori unul care se acuza singur. De obicei vedem lucrurile nu asa cum sunt ele, ci asa cum suntem … noi.

Il vizitam a doua oara impreuna cu unul din fratii pastori veniti din Romania. Din vorba in vorba, fratele musafir a ajuns sa descrie situatia dezolanta a bisericilor din tara, pline de frati firesti, etc. … Atmosfera se inourase cumva de pesimism si de resemnare. Se lasase parca o ceata a “defetismului” religios. Am tacut cu totii. Era o tacere stinghera pe care nu stiam cum sa o rup. Deodata, glasul fratelui Wurmbrand a rasunat triumfator: “Slava Domnului pentru crestinii firesti! Din ei se poate face cel mai usor crestini duhovnicesti! Nu-i asa? E mult mai usor sa lucrezi cu ei decat cu musulmanii sau cu ateii. Dumnezeu v-a dat o materie prima cu care sa lucrati foarte usor. Sunt milioane de credinciosi firesti in Romania. Este treaba voastra sa-i faceti “duhovnicesti.”

Dintr-o singura trasatura de condei, logica fratelui Richard transformase handicapul intr-un avantaj, neajunsul intr-o oportunitate!

Cand te plangi de starea jalnica in care se afla societatea, intreaba-te: “Sunt parte din problema sau din solutie?”

Durere, dalta dulce a devenirii mele …

In Februarie 1998, am sunat-o sa-i spun ca fratele Aurelian Popescu tocmai avusese un accident si lovindu-se la cap, a stat cinci zile in spital.

M-a intrebat: “Dar tu ce mai faci?” Stia ca treceam prin zile rele, de grea incercare sufleteasca. Suparasem cumva pe Domnul si vreo 50 din cei 240 membrii ai bisericii noastre ne parasisera pentru a forma o noua adunare. Am oftat si i-am spus ca ma tin deocamdata deasupra valurilor.

“Vreau sa-ti spun ceva, daca ai timp sa ma asculti. Am citit ceva interesant intr-o revista din Germania. Niste hoti si-au pus in gand sa jefuiasca o banca. Au vizitat-o mai intai si si-au dat seama ca nu va fi lucru usor. Banca avea paznici si la intrare si inauntru, iar toti functionarii stateau fiecare la locul lui, atenti la tot ce se intampla.”

“Seful bandei de hoti a spus: “Stiu ce vom face, aduceti-mi un baiat care vinde ziare pe strada!”

In ziua hotarata, baietelul tocmit de seful hotilor a intrat in cladirea bancii si a inceput sa strige ca pe strada, facand reclama ziarului pe care-l vindea. Au sarit repede oamenii de ordine si i-au spus ca asa ceva nu se poate, in banca nu este voie sa vinzi ziare. Baiatul a inceput sa strige si mai tare si sa fuga printre oameni. Ca sa puna capat mai curand taraboiului au sarit in ajutor si oamenii de paza de la usi. Apoi au sarit si functionarii de la locul lor si au dat o mana de ajutor sa-l prinda pe nazdravanul vanzator de ziare. In timpul acesta, hotii au operat si au jefuit banca.”

“Intelegi de ce ti-am spus asta?” m-a intrebat sora Bintea. “Inteleg foarte bine si va multumesc frumos”, i-am raspuns eu.

“Asta este tactica diavolului,” a continuat dansa, “el trimite pe cineva sa faca scandal si-i face pe lucratori sa-si paraseasca posturile. Atunci, marele hot isi duce planul cel rau la indeplinire. Nu te lasa pacalit, stai la lucrarea ta si vei vedea ca totul va trece. Ai vazut ce ploaie grozava a fost ieri. Astazi insa cerul este senin de toata frumusetea.”

“Nu uita ca toate bataliile noastre nu le dam cu cei din jurul nostru, ci in noi insine. Cauta sa iesi biruitor si Domnul te va binecuvanta daca iei examenul. Nu toate necazurile noastre sunt rele. Este scris ca Domnul Isus a fost dus “de Duhul” in pustie ca sa fie ispitit. Incercarea Lui a facut parte din planul divin. Dupa ce Domnul a trecut-o cu bine au urmat minunile si lucrarile minunate pe care I le-a dat Dumnezeu sa le faca. Cauta si tu sa treci cu bine examenul. Cine stie ce lucrari a pregatit si pentru tine Domnul ?”

I-am spus atunci ca urma sa avem sedinta duminica. Mi-a raspuns: “Spune fratilor sa nu puna prea mult la inima sedintele. Si ele trec. Dumnezeu nu lucreaza prea mult cu sedinte. Nu le lua nici tu prea in serios.”

26 Septembrie 1998. L-am vizitat iarasi dupa ce m-am intors dintr-o excursie de o luna in Romania. Surprinzator, l-am gasit asezat la biroul de lucru si imbracat ca de oaspeti. Am inteles ca au vrut sa ne faca o “impresie”. N-am reusit insa sa-l intretinem decat aproximativ 45 de minute, dupa care a obosit si a trebuit sa-l lasam sa se odihneasca.

M-a rugat sa ma asez cu scaunul langa dansul si si-a dezlantuit sirul intrebarilor curioase: “Cum a fost in Romania? Ce fac fratii? Cum m-am simtit in biserici? etc.” I-am spus ca pretutindeni am vorbit despre dansul si ca am transmis predica pe care mi-o incredintase. Intr-o pauza a inceput sa cante o cantare invatata de mult si repetata mereu in ceasuri grele, cantarea celor care nu mai au nimic si nici nu-si mai doresc nimic, pentru ca-L au pe Domnul:

“De sus din slava senina Tatal priveste la noi
Ochiul Lui toate le vede;
Mai mult de-atat ce mai vrei? “

Una din strofe are un continut magnific:

“Iar cand in ceasuri supreme
Nu stii nici ce sa-I mai cei
Domnul priveste la tine!
Mai mult de-atat ce mai vrei?”

S-a oprit din cantat, m-a privit o clipa si mi-a spus: “Asta este toata problema omenirii: Nu stiu ce este important. Alearga dupa nimicuri. Daca-L ai pe Dumnezeu … ce-ti mai trebuie? Omul are sansa extraordinara sa-L primeasca pe Dumnezeu in inima lui si sa se bucure de tot ce inseamna prezenta Lui in viata. Suntem cele mai fericite fapturi din univers! Ce ne-am putea dori mai mult?”

La ultima vizita acasa la nenea Richard am descoperit o placa noua asezata pe birou. I-o daruise cineva care auzise ca nu poate dormi noaptea. Redau textul de pe aceasta placa pentru frumusetea si intimitatea Lui dumnezeiasca:

“Before you go to bed, give your troubles to God;
He will be up all night any way”.

(”Cand te duci la culcare, lasa-i toate grijile tale Domnului:
El si asa nu doarme toata noaptea.”)

M-a sunat Marti, caci auzise de necazul cel nou: Sarah, fata mea cea mica cazuse si-si rupsese mana stanga. Doctorul prevestea necesitatea unei operatii. Adaugata la necazurile care parcasera deja in poarta casei noastre, aceasta fractura ne clatina rau. I-am spus: “Sora Bintea, scrie ca “un val cheama alt val…” si ne-a trecut iarasi apa peste cap …”

Dansa m-a uimit inca o data cu maturitatea si cu experienta credintei ei de granit: “Valurile acestea grele nu numai ca nu ne ineaca, ci vor aduce ceva bun. Dumnezeu nu ingaduie raul trecator decat pentru Read the rest of this entry »

L-am vizitat de Craciun, in 1998. Am vorbit despre “pacea” oferita de Cel nascut in iesle si de tulburarile care tocmai rabufnisera in Israel. Natanaiahu era in criza de guvern si se intrevedeau alegeri anticipate si formarea unui nou Parlament. Arabii cereau teritoriile pierdute in razboi. Evreii inabuseau demonstratiile. Fratele Richard, deplangand rautatea aratata de ambele parti a zis: “Si arabii sunt oameni. Au si ei drepturile lor, chiar daca evreii sunt poporul ales. Nu este suficient sa scrie intr-o carte ca esti poporul ales, trebuie sa ai si purtari “alese”; sa fii “ales” in umbletele tale.

O alta perla: “Primul ritual religios pe care l-am vazut eu a fost un dans. Copilaria am petrecut-o in parte la Istambul. Tatal meu era dentist si a fost acolo sa-si practice meseria. Eu m-am urcat pe un gard si i-am vazut pe turci dansand in cinstea dumnezeului lor, Alah. De atunci, am dansat si eu de multe ori. Psalmul 149:3 spune despre dansul acesta (”Sa laude Numele Lui cu jocuri!”). Am dansat si in celula din inchisoare. Veneau gardienii sa se uite la “nebunul” care danseaza. Ma intrebau de ce dansez. Eu le raspundeam: “Joaca un copil daca-i dai o bomboana sau un cadou? Cum sa nu dansez eu de bucurie ca sunt un copil al lui Dumnezeu si El L-a dat pe Isus Christos pentru mine?”

“Cand eram de noua ani, m-a dus fratele meu in sinagoga si l-am vazut pe batranul rabin, care mergea schiopatand in baston. El tara mai mult unul din picioare, dar canta de rasuna toata cladirea.

Cand m-am dus acasa, l-am imitat pe rabin, crezand ca asa trebuie sa fac si eu ca sa-mi vorbeasca Dumnezeu si sa stiu asa de multe ca rabinul. Dumnezeu mi-a vorbit insa in alt fel si asta peste cativa ani de zile.”

23 Februarie 1999. Veneam dupa doua zile petrecute in desertul Arizonei. Sambata si Duminica fusesem la Phoenix pentru un servici de ordinare ca pastor a fratelui Octavian Dobos. Profitand de ocazie, ne-am repezit sa vizitam si Sedona, aceasta oaza depresionara situata la 128 de mile nord de Phoenix, ascunsa intre stanci rosii, transportate parca dintr-o alta lume. Impresionanta priveliste i-a facut pe reprezentantii religiei New Age s-o proclame una dintre zonele de convergenta spirituala a cosmosului. Noi ne-am asezat pe una din stancile spectacol si am proclamat Numele lui Dumnezeu, Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor.

Era deci Luni si, dupa doua zile in arsita desertului m-am grabit sa alerg spre racorosul Palos Verdes, in coasta Pacificului, sa-i vad pe doi dintre cei mai dragi oameni de pe pamant. Ne-a deschis usa tanti Bintea si ne-a condus in camera de pe palierul de sus, unde nenea Richard era asezat intr-un fotoliu, langa Read the rest of this entry »

Vremuri ale minunilor. L-am cautat ieri, dar mi s-a raspuns ca nu poate fi vizitat din cauza starii precare de sanatate. Ne-a primit astazi, 25 Octombrie 1999. Ii promisesem de cand cu intoarcerea din Romania ca ma voi duce la dansii cu Cina Domnului. Trecusera de atunci aproape patru saptamani in care am stat departe din cauza unei gripe care s-a tinut scai de mine.

Inainte de a merge la dansul, am petrecut cateva clipe de vorba cu tanti Bintea. Ca intotdeauna, era inarmat cu un mesaj proaspat, pregatit si gandit special pentru noi. Venisem impreuna cu un pastor american tanar, ales de curand la o Biserica din orasul nostru si cu un alt tanar roman care se pregatea sa inceapa o misiune in Romania.

“Unul din cele mai frumoase capitole din Biblie este capitolul doi din cartea Deuteronom. Poporul Domnului se afla in fata unui mare eveniment. Trebuiau sa treaca Iordanul si erau ingrijorati de ceea ce-i astepta pe Read the rest of this entry »

Ne-a tinut putin de vorba, pana ce-l pregateau pe nenea Richard pentru vizita noastra. Ca de-obicei, ochii dansei straluceau cu sclipirea unei inteligente binevoitoare, pregatita intotdeauna sa imparta din prea plinul inimii. Daniela, sotia mea, purta un tricou pe care-l cumparase din Israel. Intr-o asezare multicolora, cineva pictase pe el toate literele alfabetului evreiesc.

“Ia te uita, ce lucrare!” a exclamat tanti Bintea. “Fiecare litera este mai frumoasa ca alta! Sti, la evrei fiecare litera are povestea ei. Exista credinta ca alfabetul poporului ales le-a fost daruit de insusi Dumnezeu, asa ca fiecare litera are o mare insemnatate. Exista si o carte minunata pe acest subiect. “Ai citit-o?” O vazusem, dar nu apucasem inca sa o citesc. “Lasa ca o caut eu si ti-o dau sa o citesti”, m-a asigurat dansa.

“Literele”, a continuat, “sunt semne cu mare insemnatate. Din ele se formeaza cuvintele. M-am gandit zilele acestea la taina limbajului … Fiecare popor isi are trairile lui si le exprima in cuvinte. Acestea formeaza un limbaj si fiecare popor isi are limbajul lui. Sentimentele sunt aceleasi, dar cuvintele sunt diferite in fiecare limba. Asta este limitarea cuvintelor. Ele nu pot cuprinde toata trairea sufletului. Cineva spunea ca “toate cuvintele sunt o bucata inghetata de suflet, un fragment de spirit care s-a solidificat.”

Asultand-o vorbind pe tanti Bintea, mi-am amintit ca citisem undeva ca aceste “cuvinte” sunt un ecou al trairilor. Sufletul a trecut de mult mai departe, dar ecoul mai persista, intr-o inertie a miscarii sufletesti care le-a cauzat.

Cine ar putea spune cate astfel de “taine” stia tanti Bintea si cate erau inca doar cautate de mintea dumneaei ascutita. Si cine, in afara unor putini intimi, stie ca pe multe din cartile scrise de R. W. ar fi trebuit sa apara alaturi de numele lui si numele … ei ?

Modestia tacuta a unei sotii de exceptie … sau: un ajutor potrivit pentru un om de dimensiuni atat de neobisnuite.

Sambata 15 Ianuarie 2000. Zi de amintiri si recunostinta. O delegatie din Finlanda, venita din partea unui organism evanghelic acreditat pe langa organizatia Natiunilor Unite ne-a adunat pe multi prieteni de familie la casa Wurmbrand. Au venit sa decerne venerabilului misonar al suferintei o diploma “pro fide” (pentru credinta) ca recunostinta pentru activitatea de o viata in slujba Bisericii persecutate. Nordicii, ei insisi oameni trecuti prin vremuri grele, au in inima lor un loc special pentru Richard Wurmbrand.

Dupa prezentarea diplomei si dupa discursul de rigoare, Mihail Wurmbrand, fiul celui sarbatorit evoca amitiri din primele luni de dupa iesirea in “lumea libera”:
“Imi aduc aminte ca prima tara in care am ajuns a fost Italia. Acolo, am fost invitati toti trei, tata, mama si cu mine, sa participam la un servici divin al bisericii baptiste din Roma. Cand i s-a dat cuvantul, tatal meu a inceput sa vorbeasca despre suferintele indurate de credinciosi sub dictatura comunista din Romania. Dupa nici trei minute, pastorul bisericii, care era si presedintele baptistilor Italiei, l-a intrerupt cu brutalitate pe tatal meu, zicand: “Nu dau voie ca in biserica mea sa se vorbeasca impotriva comunismului. “Io soi baptisto, io soi communisto.” Sunt baptist, dar sunt si comunist. Jumatate din cei prezenti s-au sculat si ei in picioare scandand lozinca pastorului si neingaduindu-i tatalui meu sa continuie: “Io soi baptisto, io soi communisto.”

Peste cateva saptamani ne aflam in Norvegia si Duminica, am intrat neinvitati intr-o biserica luterana. Ne-am asezat toti trei pe prima banca a adunarii. In timpul predicii, ne curgeau lacrimi pe obraz. Jenat si mirat, pastorul care nu era obisnuit ca oamenii sa planga la predicile sale, ne-a oprit dupa Read the rest of this entry »

A exista inseamna a fi supus criticii. A face ceva inseamna a-ti dubla sansele de a fi criticat. A lua atitudine inseamna a te expune sa fii inundat de critici. Nici macar, Isus Christos, desavarsitul fara pacat, n-a scapat de critica.

Misticii prind ceva din caracterul majestic al divinitatii, ceva deasupra ratiunii si dincolo de limitele experientelor umane obisnuite. Misticii crestini sunt oameni care au gasit “scurtaturile” spre inima si intimitatea lui Dumnezeu.

Poti judeca simtirile si trairile unui mistic?

In luna Februarie a sfarsitului de mileniu, mai precis in 12 Februarie 2000, Marius Cruceru, fiul celui mai bun prieten al tatalui meu din tineretea lor de seminaristi, deci om predestinat intr-un fel sa fie el insusi un prieten al meu, ne-a vizitat la Read the rest of this entry »

Adevarul exista! Minciunile trebuiesc inventate.

“Zici ca nu exista adevar absolut. Esti absolut sigur de asta?”

Probabil ca nici una din temele de discutie intre noi si nenea Richard n-a fost mai fascinanta ca aceea despre “adevar”. Dansul, impreuna cu N. Steinhardt, un alt puscarias evreu care si-a trait crestinismul in temnitele comuniste, a ajuns la convingerea ca mintea omeneasca este un foarte prost arbitru atunci cand vine vorba despre adevarul absolut. Iata ce scrie N.

Steinhardt:

Nici una dintre virtutile si nici unul dintre atributele divinului nu poate fi izolat si idolatrizat. Numai cumpanitul lor ansamblu reprezinta dumnezeirea. Ca atare, nici adevarul - singur - nu e un criteriu absolut. Citind pe Luther (De servo arbitrio) ma conving si mai mult de aceasta si-mi amintesc aforismul lui Pascal: “Pana si din adevar iti poti face un idol, deoarece adevarul fara dragoste nu e Dumnezeu, ci e chipul Lui, si-i idol, pe care nu se cuvine nici sa-l iubesti, nici sa i te inchini.”

In urmarirea adevarului, una din preocuparile de capatai trebuie sa fie evitarea erorilor. Nimic nu este mai opus adevarului decat ceea ce seamana cu adevarul. Dusmanul adevarului nu este minciuna, ci “aparenta de adevar.”

Ca sa ajungem la realitatea ultima este necesar uneori sa investigam si cu alte instrumente de cercetare, superioare ratiunii. Iata ce spune Richard Wurmbrand:

“Si ce daca parte de adevar este irational? Nici n-ar putea fi altfel, ratiunea noastra este limitata la domeniul Read the rest of this entry »

“Temnita grea” (Interviu cu un preot ortodox)

Marin Cantea: Fiindca se apropie marea sarbatoare a invierii Domnului nostru Isus Hristos credem ca ar fi potrivit sa prezentam un interviu cu domnul Lungeanu Mihai, preot in biserica ortodoxa. Dumnealui a fost inchis in inchisorile comuniste din Pitesti si Aiud timp de 16 ani si 6 luni pe motive politice si a binevoit sa povesteasca cateva franturi din viata oamenilor cunoscuti in inchisoare. Credem ca aceste randuri sunt de folos in aceste zile pentru a medita la patimile Domnului nostru Isus Hristos.

Mihai Lungeanu: A fost dorinta mea sa fiu sfintit preot, pentru ca atunci cand am fost in iadul de la Pitesti, am fagaduit lui Dumnezeu, ca Ii pun toata viata mea la picioarele Lui, dar sa ma scoata din acel iad. Din momentul acela aveam sa intru in harul Lui, desi altii au fost si omorati. In inchisoare am cunoscut foarte multi oameni, care prin viata lor au dovedit ca traiesc Cuvantul lui Dumnezeu cu adevarat. Si am sa incep cu Wurmbrand. L-am cunoscut Read the rest of this entry »

Miercuri, 31 Mai 2000. De pe terasa casei familiei Wurmbrand, insula Catalina era ascunsa de un val gros de ceata. Aerul cald venit din inaltime sa mangaie fata rece a Pacificului era condensat in miriade de lacrimi minuscule care te impiedicau sa vezi in departare.

In casa era forfota mare. Peste membrii familiei, peste doamna notar venita sa legalizeze documente importante si definitive, peste infirmiera cufundata in fise medicale, peste cei ce stateau zi si noapte sa vegheze si sa ingrijeasca, picaseram si noi, grabiti sa participam sentimental la starea generala de teama si ingrijorare.

La aproximativ cinci ani dupa operatia de cancer la duoden, sora Sabina fusese transportata urgent la spital din cauza unei hemoragii interne. Primele analize au confirmat teama: stare de Read the rest of this entry »

Pe coasta de vest a Pacificului, apusurile de soare au un caracter maiestuos, impresionant. Cand soarele este insa insangerat, apusul capata dintr-o data culoarea durerii.
Duminica 24 Septembrie 2000. Am cerut Bisericii sa terminam adunarea generala anuala mai repede ca sa pot fugi la spital. Nenea Richard a fost dus ieri la urgenta. Are o hemoragie interna de unde i-au drenat deja o jumatate de litru de sange. Biserica a fost intelegatoare si totul s-a terminat in timp record.

Cand ne-am apropiat de ascensorul care trebuia sa ne duca la etajul sase al spitalului Memorial din Long Beach, am dat nas in nas cu Ton], unul din “ingerii” care au ingrijit familia Wurmbrand in ultimii ani. Ne-a spus: “S-ar putea sa scape iar. Daca totul merge cum au spus doctorii, s-ar putea sa-l Read the rest of this entry »