Category Archive

“Mosul” avea trecere la tineri, dar nu-i uita niciodata nici pe cei batrani. Sfatos el insusi, nu uita de fel ca primise la randul lui intelepciune de la cei dinaintea lui. L-am auzit de multe ori vorbind cu admiratie si recunostinta despre doi profesori pe care-i avusese la Seminarul din Bucuresti: doctorul Gill si fratele Belicov. De la acesta din urma primise si acum dadea si dansul mai departe un sfat pentru predicatori:

“Niciodata sa nu va urcati la amvon, ci sa va coborati la el! Cine nu a stat mai intai pe munte, in partasie cu Domnul, nu va avea fata schimbata si nu are ce sa le spuna oamenilor si nu merita sa fie ascultat de ei.”
Iata si alte astfel de “perle” adunate in decursul anilor:

- Nu vorbi din varful buzelor, ci din adancul inimii.

- Ca sa ajungi sa stapanesti Biblia, trebuie ca mai intai sa te stapaneasca ea pe tine.

- Este o mare diferenta intre a spune ceva si a avea intr-adevar ceva de spus …

- O predica buna trebuie sa aibe o introducere buna si o incheiere buna; amandoua tinute foarte aproape una de alta … Cand n-au adancime, unii vorbitori cauta sa compenseze prin … lungime!

- Oamenii tacuti nu sunt singurii oameni care nu spun mare lucru …

- Predicile nu trebuie sa tina o vesnicie ca sa fie nemuritoare!

- Exista pastori care le vorbesc ascultatorilor intr-o limba necunoscuta, chiar daca nu sunt pentecostali.

- Cele trei reguli pentru reusita in vorbirea publica: stai la subiect, stai in timpul acordat si stai … jos!

- Oile se ratacesc, nu pentru ca tufisurile ar fi prea mari, ci pentru ca se indeparteaza prea mult de Pastor.

- Cu cat de rogi mai din adanc, cu atat ajungi mai sus. Dumnezeu raspunde rugaciunilor, nu sfaturilor.

- Fereste-te de sterilitatea unei vieti prea ocupate.

Era in discutie eficacitatea predicarii in biserica si aparentul insucces al unor buni vorbitori care n-au avut insa rezultate pe masura. In cercul acela de pastori se afla si Simion Cure si Iosif Ton.

Tata Cure, om umblat prin multe biserici si trecut prin multe in viata, a tacut multa vreme si  a ascultat cu luare aminte. Intr-un tarziu, intrerupandu-l pe fratele Iosif, “mosul” a zis si el: “Iosife, tu le-ai dat hrana tare, si multa …, dar nu i-ai cantarit niciodata …”

Era in cuvintele acestea o intelepciune care nu se invata in Seminar, o buna cuviinta a omului practic care a facut toata viata ucenicie crestina cu cei din jur. Nu degeaba il numeau asa de multi “tata Cure”. Omul acesta influentase multe vieti si schimbase multe atitudini.

Predicarea singura, fara dragostea care cheama in partasie, discursul teoretic si rece care nu pune la treaba si care nu disciplineaza in caracter, va fi pururea lipsit de rezultatele pe care le urmarim in cei ce ne asculta.

Eram inca tinerel, cu visuri luminoase si idealuri inalte. M-am intilnit cu fratele Cure Simion si el m-a intrebat: “Este adevarat ca vrei sa te faci pastor, ca tatal tau?”. “Da, i-am raspuns”, intr-un fel timid, de parca m-ar fi prins cu un gind prea inalt pentru starea mea spirituala. “Ei bine”, a continuat el, “daca vrei sa te faci pastor sa ceri de la Domnul sa-ti dea … o beregata larga”.

L-am privit surprins si am tacut nedumerit asteptind o lamurire. Fratele Simion a continuat: “Pastorii trebuie sa aibe o beregata larga ca sa-i poata inghiti pe toti asa cum sint ei, fara sa-i ramana in gat vreunul.” Au trecut ani de zile pana cand mi-am dat seama ca atunci primisem una dintre cele mai adanci lectii de teologie pastorala. Nu cred ca m-am rugat vreodata asa cum m-a invatat fratele Simion, dar mi-am dat seama adesea de nevoia ca pastorul sa poata avea un spirit de toleranta ingaduitoare si plina de rabdare sfanta.

Este mare lucru sa fii cu picioarele pe pamant, dar este si mai important sa te si misti cu ele. Lumea are nevoie de oameni care pot infaptui ceva, nu de cei ce stiu sa explice foarte convingator de ce au stat degeaba. Toata omenirea poate fi impartita in trei categorii: cei de neclintit, cei care pot fi pusi in miscare si cei care ii pot misca pe altii.

Prin vara anului 1986, adunarea noastra s-a mutat intr-un fost garaj al Bisericii “Magnolia” din Anaheim, California. Iata ce ne-a spus fratele Simion ca sfat, despre importanta crestinilor anonimi:

“Lumea se entuziasmeaza de vizitatorii straluciti care vin sa predice, dar lucrarea avanseaza numai daca se nasc oameni anonimi care sa staruiasca in lucrurile mici si necesare din biserica.
In armata exista o vorba si este bine sa tinem seama de ea: “Biruinta finala si cuceririle sunt facute de infanterie.” Cu alte cuvinte, nu poti castiga razboiul fara infanteristi.

Aviatia zboara pe Read the rest of this entry »

Dupa o lunga, obositoare si lipsita de rezultate aparente sedinta de Comitet, in care s-a incercat zadarnic impacarea unor tineri casatoriti intrati in criza, l-am dus acasa cu masina pe fratele Cure. Locuia pe atunci in orasul Bell, din aria Los Angeles. Desi eu locuiam intr-o cu totul alta directie, imi placea sa fac acest ocol pentru a mai sta putin de vorba cu dansul.

Am comentat putin ceea ce se petrecuse la Biserica si, dupa ce a oftat, a rostit una dintre vorbele lui de duh care pot tine loc de cursuri de facultate: “Deh, sfaturi poti da, dar minte, nu!”

Amin, frate Cure!

Fratele Simion Cure m-a rugat odata sa scriu o introducere pentru un volum de poezii pe care dorea sa-l tipareasca. Intentia dansului a fost buna, dar … n-a fost sa fie asa. Volumul cu pricina n-a mai aparut. Eu am ramas insa cu o “introducere” pe care nu stiam unde sa o pun.

O asez acum ca pe o destainuire a dansului si a mea, la inceputul acestei culegeri de scplipiri luminoase care mi-au aprins, de-a lungul anilor, trairile sufletului si mi-au iluminat calea.
“Ce este un poet ? Cine poate scrie poezie ? Se spune, pe drept cuvant ca “muzica este poezia inimii, iar poezia este muzica mintii”.
Cantecul este respiratia inimii, poezia este cantecul mintii.

Se cere multa inima si nu mai putina minte pentru a scrie poezie. Volumul de fata este produs de un om cu o inima de aur si cu o minte de otel.

Exista poeti care se nasc si poeti care se fac. Cei dintai scriu pentru ca exista, ceilalti pentru ca sa existe. Poeziile din aceasta carte sunt rasuflarile unui om care “n-ar fi putut altfel”.
Am intalnit oameni “daruiti” si oameni care stiu sa se Read the rest of this entry »

Pe vremea cand era inca in puterea maturitatii si cand pe alocuri, fratii din comunitatea Timisoara incepusera sa-l cunoasca mai bine, s-a intamplat ca pe undeva prin Banat, o biserica era tulburata ca un roi de albine salbatice la care venise ursul la miere.

Se zvonea chiar si ca fratii se cam luasera la bataie si in invalmasala se rupsesera cateva banci, nu se stie pe spinarea cui.

Fratii din conducerea comunitatii se cam codeau sa se duca sa puna lucrurile la punct. Nimanui nu-i place sa fie partas la Read the rest of this entry »

Hazul si ironia fratelui Simion nu l-au parasit nici in clipele de incercare si suferinta, cand ingerul mortii parea ca-l atinge usurel cu poala hainei lui datatoare de fiori. Dupa o inmormantare a unui frate de aceeasi varsta cu dansul din Biserica Bellflo[er, pasind agale printre mormintele din Rose Hills, mi-a soptit oftand: “Hei, Danila, ma trec fiorii emotiei … A inceput sa-i strige din catalog pe cei de pe pagina mea … Am iesit din garantie! Cand te trec astia la pensie, stii ca nu mai faci prea multe parale”.

Altadata, cand doctorul i-a descoperit un inceput de diabet, a comentat laconic: “Toata viata mi s-a spus ca sunt cam acru … Am gasit cu cale sa ma “indulcesc” la batranete …”

Nu numai predicile, ci si scrisorile fratelui Cure au fost pline de farmec, duiosie si patrundere spirituala. Iata una adresata fratelui Sandu Susman din Akron, in data de 17 Ianuarie 1984. Fratele Simion scria din New York:

“Scumpii mei
M-a cuprins un dor de casa, dor de patria de sus”, dar pana la implinirea acestor doruri, mi-e dor de voi.
Am plecat de la voi la varsta de 69 de ani si ma reintorc la 70 (azi, 17 Ianuarie, sarbatoresc apogeul varstei).
Dar … s-a aprins becul rosu, si nici aici in N.Y. nu am aflat un “Energy Station” si astfel merg, merg, pe rosu … Cat? Nu stiu. EL singur stie, in care drum, in ce vale, varf de deal, sau in vreo rapa, “carul” se va opri.

Mai am un singur dor … Sa pot pleca la El din holda Lui. Oh … dac-as putea muri sub jugul Lui!

Singura mea mangaiere e ca am facut cat am putut. Mai mult nu-mi cere nici El, decat ceea ce pot. Marti, 24 Ianuarie, ma voi intoarce la Cleveland. Mi-e dor de liniste, dar n-o aflu. Mi-e dor de bine, dar nu-l gasesc. Mi-e dor de voi si sper sa va vad, si sa ma mangai cu voi.

Imbratisati pe ceilalti dragi ai nostri.
Cu aceleasi sentimente si afectiune.

Simion Cure
P.S.
Sotia e … binisor si speram sa ne vedem. Harul Domnului ne este dat amandorura in aceeasi masura.
Cu aceeasi dragoste.

Anton Croitoru, unul din cei veniti din Romania ca sa munceasca un timp in America, tocmai murise intr-un accident de masina. Ramasese in tara o vaduva tanara si cativa copii. La priveghiul din Bloomington, California, in luna Martie 1989, am ascultat aceste cuvinte de mangaiere:

Domnul Isus ii spune lui Simon Petru: “Lasa-ma sa te spal Petre. Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum.”

De multe ori auzim noi cuvintele acestea: “Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum.” Iata aici, fratele Tomel asezat intr-un cosciug si ramane o femeie zdrobita si raman in urma copii orfani sa creasca fara tata. Cum s-o mangaiem noi pe vaduva?

“Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum.” Este insa suficient sa stim si sa Read the rest of this entry »

Iata alte cateva fragmente din intelepciunea vorbelor rostite de acest om deosebit:

Pe tatal fiului risipitor nu l-a durut dupa partea de avere pe care i-a luat-o fiul sau. Paguba lui a fost alta! Pe el l-a durut cand fiul i-a intors spatele crezand ca altundeva este mai bine decat la tata acasa. Aceasta a fost durerea. Tata vrea sa-si tina toti copiii acasa. Rasplata lui este sa-i vada pe toti impreuna, aproape de el.

“Adu-ti aminte de unde ai cazut si pocaieste-te. Altfel vin sa-ti iau sfesnicul.” Din pricina aceasta multe biserici nu mai dau lumina. Ei sunt oameni buni, dar nu s-au pocait si Domnul le-a luat sfesnicul. Ei nici nu stiu ca nu mai au in ei lumina …

“Apoi, frate, eu nu stiu de ce se tem unii de disciplina! Desi suna ca-poezie, “disciplina” nu este sora cu “ghilotina”.

Disciplina vine de la cuvantul “discipol”. Nu ai ce cauta in Biserica, daca nu vrei sa devii un discipol.

Autoritatea maestrului modeleaza ucenicul. Scopul nu este pedepsirea, ci transformarea in ceva mai bun. Dumnezeu vrea sa ne imprime felul lui de a fi prin disciplina bisericeasca.

Trebuie sa predicam din cand in cand si despre lucruri care tin de disciplina. Cei de la circulatia rutiera opresc din cand in cand traficul si retraseaza marcajele de pe strazi. S-au sters de atata umblare peste ele. Trebuiesc revopsite si reasezate, asa ca sa fie vazute de toti.

Nu se poate fara disciplina bisericeasca! Biserica nu este o sala de asteptare de la gara unde unul doarme, altul se scoala, unul mananca, altul citeste, unul vine, altul pleaca … In Biserica nu se face cum vrea fiecare. Ea nu este condusa dupa capul unora din Comitet sau dupa placerea unui grup de rudenii. Biserica este condusa de Christos, dupa normele prevazute in Biblie.