You are currently browsing the category archive for the 'Diverse' category.

Pendulăm mereu într o lume de extreme. Unii au prea mult, iar alţii prea puţin. Există însă o „aurea mediocritas”, o cale de mijloc pe care o recomandă înţelepciunea oamenilor lui Dumnezeu. Ea este izvorâtă dintr un text din cartea Proverbelor:

„Nu mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă mi pâinea care mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: «Cine este Domnul?» Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu.” (Proverbele 30:8 9) Iată o întâmplare cu un astfel de sfânt:

…Nu mi era teamă să l privesc în ochi. Avea o bunătate caldă în privirea umezită de lacrimile ce i împăienjeniseră ochii.
– Iertaţi mă că vă întreb, dar de ce spuneţi că v aţi luat rămas bun pentru totdeauna de la fiica dumneavoastră?
– Sunt bătrân, iar ea locuieşte tare departe. Adevărul este că data viitoare când va veni încoace va fi probabil pentru înmormântarea mea.
– Dar când v aţi luat rămas bun de la ea, v am auzit spunând: „Îţi doresc suficient!” Dacă nu vă supăraţi, ce înseamnă acest salut?
Un zâmbet răsărit în colţul gurii i a luminat faţa.
– E o urare transmisă din generaţie în generaţie de a lungul timpului. Părinţii mei obişnuiau să i salute pe toţi cu această urare…

A tăcut preţ de câteva clipe, ridicându şi privirea în sus, încercând parcă să şi amintească ceva, iar zâmbetul a devenit mai strălucitor pe faţa lui.

– Când am zis „Îţi doresc suficient!”, dorinţa noastră era ca viaţa celuilalt să fie plină de suficiente lucruri bune care să i susţină pofta de viaţă, a continuat, după care s a uitat direct spre mine, recitând ca din amintiri:

Îţi doresc suficientă iertare care să ţi aline durerea;
Îţi doresc suficient soare care să ţi păstreze voia bună;
Îţi doresc suficientă ploaie ca să apreciezi cu atât mai mult soarele;
Îţi doresc suficientă iubire care să ţi stâmpere dorul;
Îţi doresc suficientă fericire care să ţi păstreze spiritul treaz;
Îţi doresc suficient timp ca să nu te grăbeşti când citeşti din Biblie şi te rogi;
Îţi doresc suficientă durere, astfel încât şi cele mai mici bucurii să ţi se pară mari;
Îţi doresc suficient câştig care să ţi satisfacă nevoile vieţii de zi cu zi;
Îţi doresc suficiente pierderi ca să preţuieşti şi cel mai neînsemnat lucru pe care l ai;
Îţi doresc suficiente saluturi de „Bun venit” care să te încurajeze în umblarea ta spre cel din urmă „Bun rămas”;
Îţi doresc suficiente rugăciuni ca să primeşti răspunsurile pe care le aştepţi;
Îţi doresc suficientă credinţă ca, atunci când Dumnezeu este de partea ta, să nu dai înapoi;
Îţi doresc suficientă lumină ca să discerni toate acestea şi să mergi mai departe.
Apoi a oftat, mi a zâmbit şi s a întors să plece.

– Îţi doresc suficient…

Poporule, dacă te pocăieşti, am să lucrez în mijlocul tău ca n filme…

Un păstor spuse la o înmormântare: „Acest cadavru a fost membru în biserica noastră peste 30 de ani.”

Pseudo   profeţie: „Suflete cu ochelari, cu cizme de cauciuc din rândul doi…”

Un păstor care vizita o închisoare şi a nenorocit mesajul predicii sale cu introducerea: „Mă bucur foarte mult să văd aşa de multă lume aici.”

O soră mai în vârstă s a apropiat de misionarul care predicase în acea dimineaţă despre lucrurile veşnice şi i a spus: „Frate, n am ştiut cum e iadul cu adevărat până n aţi venit dumneavoastră aici.”

Anunţ: „Predica de duminică seara va fi despre chinurile iadului. Veniţi mai repede ca să participaţi la repetiţia de cor.”

Cei ce mă cunoaşteţi ştiţi că nu obişnuiesc să mă duc la sfârşit să dau mâna cu oamenii la uşă. Asta pentru că în copilărie am auzit de prea multe ori spunându se de la amvon: „Şi acum îl rugăm pe fratele să treacă în spate ca să i strângă fraţii mâna la uşă.” Nici atunci şi nici acum nu mi place să mi strângă cineva mâna „la uşă”…

Mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile… Păstorul unei anumite biserici obişnuia să includă întotdeauna în rugăciunea de început a serviciului divin un subiect pentru care să-I mulţumească lui Dumnezeu. Făcea aceasta pentru a instaura de la început un climat de optimism şi de încredere în Dumnezeu. Una dintre duminici a fost însă din cale afară de ploioasă şi rece, iar cei veniţi la adunarea bisericii erau foarte puţini la număr. Un mucalit a rostit printre dinţi: „Sunt curios pentru ce va mulţumi păstorul nostru astăzi…” Cu faţa senină şi cu întreaga fiinţă plină de recunoştinţă, păstorul s a rugat: „Doamne, Îţi mulţumim că nu toate duminicile sunt ca aceasta!”

Sora Vila şi fratele Nelu Dâmbeanu au venit în America cu mulţi ani în urmă, dar America n a reuşit să le schimbe nici graiul şi nici traiul….

Duminică 7 martie 2004, sora Vila ne a spus o poezie care, venită de pe buzele unei persoane care a împlinit vârsta de… ani, a căpătat dintr o dată aureola unui mesaj testamentar:

Îndemn

Dac ai văzut un om murind vreodată,
Gândeşte te că ai aceeaşi soartă
Te aşteaptă aceeaşi groapă desfundată
Şi acelaş val spre veşnicii te poartă.

De blândul Christ să nu uiţi niciodată
Şi nu uita că El e a vieţii poartă
Cât viaţa n lume să trăieşti ţi e dată.
Iubeşte, crede, suferă şi iartă.

Nu te ngriji de ziua care vine,
Ziua de mâine las o n grija sorţii.
Trăieşte azi aşa cum se cuvine,
Având în minte pururi ceasul morţii.

Crezând deplin în viaţa viitoare,
Omoară tot ce i muritor în tine,
Strânge ţi comori în veci nepieritoare,
Ca n veci de veci să ţi fie ţie bine.

Când l au arestat pe fratele Olariu, prietenul fratelui Bradin, unul dintre pionierii bisericilor penticostale din România, torţionarii lui i au spus:

– Olariule, ai căutat poarta Raiului şi ai găsit poarta iadului.

La aceste cuvinte, fratele Olariu le a răspuns:

– Nu, nu! Pe aici se trece!

Rabinul Abraham Herschel spunea: „O credinţă ca a lui Iov nu poate fi zdrobită, pentru ca ea însăşi este rezultatul zdrobirii.”

Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se află (pozitivă sau negativă), să spună invariabil: „E foarte bine!”

Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Dintr o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinând situaţia, prietenul a remarcat ca de obicei: „E foarte bine!”

Enervat, regele a răspuns: „Nu, nu e bine deloc!” şi a poruncit ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.

Peste un an, regele, vânând într un teritoriu străin, a fost capturat de canibali şi dus în satul lor. L au legat de un proţap şi se pregăteau să l „prepare”. Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.

La întoarcerea acasă, regele şi a amintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul lui.

– Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.

Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.

– Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.

– Nu, a replicat prietenul, este foarte bine!

– Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?

– Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine.

Indiferent în ce situaţie te afli, depinde de tine şi de atitudinea ta dacă este o situaţie bună sau una rea.

Ca pastor al unei biserici, ma straduiesc sa fiu “totul” si pentru cati mai multi din cei aflati din jurul meu. Nu ma asteptam insa sa aud aceste vorbe din gura unui copil. Daca stau sa ma gandesc bine, nici nu stiu cum sa le iau, ca un compliment sau ca pe o ofensa. Despre ce este vorba insa? …

Vladut este fiul unei surori din biserica noastra. A crescut printre noi si l-am mangaiat nu o data pe capul lui pornit razboinic sa le rastoarne pe toate.

Intr-una din serile de rugaciune petrecute in casa mamei sale, Vladut s-a apropiat de mine si mi-a spus cu glas duios: “Vreau sa va spun ceva despre predicile dumneavoastra … Stiti, cateodata mama este la servici pana seara tarziu si mie imi este urat sa stau singur acasa. Atunci, pun la casetofon una din predicile dumneavoastra si … adorm linistit, ascultandu-va …”

L-am privit zambind, incercand sa vad daca in dosul vorbelor lui este macar o mica doza de ironie muscatoare. N-am gasit nici una. Atunci, am rasuflat usurat si mi-am adus aminte ca, de multe ori, in timpul serviciului de la biserica, Vladut adormea in timpul predicii si-l gaseam la sfarsit inca culcat pe una din bancile bisericii. Seara aceea a fost singura data cand n-am regretat ca am intr-adevar darul “sa-i adorm” pe unii cu rostogolirea monotona a vorbelor mele.

Ce poate fi in intalnirea dintre niste crestini si o persoana care vine in vizita in America ? Oare se pot intemeia in acele conditii niste relatii suficient de puternice pentru ca Dumnezeu sa le foloseasca spre mantuirea celui pierdut ? La aceste intrebari indreptatite si la multe altele, ati putea gasi un raspuns intr-un interviu realizat de Radio Vocea Evangheliei – Timisoara, emisiunea “Vieti schimbate”:

Reporter: Oana, spune-ne, pentru inceput, cateva cuvinte despre tine, familia ta si copilaria ta.
Oana Stoian: Tatal meu a fost primar in timpul comunismului si in familia noastra cel mai mult s-a discutat doctrina comunista. Aceasta m-a marcat foarte mult pentru ca nu mi-am putut dezvalui sufletul si adevaratul meu fel de a fi.
Eu si sora mea trebuia sa invatam intotdeauna foarte bine. Am facut lectii de vioara si de fiecare data cand erau intalniri comuniste de primari sau cu alt scop in casa parintilor mei, noi eram chemate ca un fel de papusi care trebuia sa ne facem jocul. Trebuia sa mergem sa cantam, n-aveam Read the rest of this entry »

Absolut autentica! Astazi, (4 Februarie 2002) in timp ce o asteptam pe Silvia Tarniceriu sa vina la aeroportul din Los Angeles, am cules o perla de la un evreu cu “chipilig” care statea pe banca langa mine si astepta si el probabil pe cineva drag.

Una din “asistentele sanitare” (femeile de servici) din aeroport s-a apropiat de grupul nostru si, ridicad o hartie de sub unul din scaune, a zis cu naduf: “Zici ca ti s-a lipit de talpa pantofului pe cand erai la {C si ai adus-o pana aici, a?”

In tacerea si jena generala, tot ea a continuat, pusa pe scandal: “Nu, nu trebuie sa va grabiti chiar asa si sa-mi raspundeti toti deodata!” Apoi a plecat, lasandu-ne “masca.”

O alta femeie angajata de aeroport s-a apropiat de noi si a incercat sa dreaga busuiocul si sa scape situatia cu o lamurire de genul: “Este o femeie problema, ce sa facem, si noi avem de suportat o groaza de vorbe din partea ei, etc. etc. O data, mie mi-a spus, etc. etc. …”

Cand ea a tacut, eu am incercat sa ricosez un raspuns de genul: “Pacat de ea, consuma o mare doza de energie degeaba pentru stilul asta de viata …”

Unul a mai adaugat una, altul a mai spus alta, pana ce am tacut toti. Atunci, evreul de langa mine a spus si el: “Saraca! Daca ea poate sa traiasca cu ea insasi 24 de ore pe zi, cred ca este de datoria mea sa o suport si eu macar 2-3 minute.”

M-am uitat deasupra parului, la “tichia” care-i acoperea crestetul si mi-am zis: “O minte ca aceasta merita sa stea la umbra!”

O singura litera schimbata, un singur sunet pronuntat diferit intr-un cuvant, o intonare putin schimbata si ce diferenta! Iata doar cateva exemple:

- viata de “casnicie” sau viata de “caznicie”?

- un om “optimist” sau unul “of-timist”?

- dimineata, unii se intorc la muncile “zilnice”, altii la cele “silnice”!

- unii ar dori ca toata lumea sa fie plina de oameni “cumsecade”, dar mie mi-ar place daca macar cativa dintre ei ar fi si “cum-se-ridica” !

- ca sa reusesti in viata, unii spun ca trebuie sa fii “capabil”, altii sustin ca poti optine aceleasi rezultate si daca esti doar “cap-abil”!

- cred ca un om “obraznic”, de fapt “n-are obraz”!

Vorbind intr-un interviu despre Iaser Arafat, Simon Perez, prim ministrul Israelului spunea: “El are un vis: sa recucereasca Ierusalimul pentru arabi si sa stabileasca un stat Palestinian. Nu este drept si nu poti sa-i iei cuiva dreptul sa viseze. Fiecare dintre noi avem visul nostru si este normal sa fie asa. Viata este alcatuita insa si din vis si din realitate, asa ca fiecare visam, dar dimineata ne sculam ca sa facem compromisuri, adaptand visurile noastre la realitate.”

Cat de potrivite sunt aceste cuvinte pentru cei care trebuie sa-si “adapteze” pornirile imaginatiei la dimensiunile, vai, asa de stramte, ale realitatii!