Amintiri cu sfinti

Fratele Marcu n-a fost niciodata suparat pe cei care-i vedeau lipsurile. El insusi si-a masurat mereu cresterea, regretand ca nu poate fi mai repede si mai deplin pe masura harului care-i fusese acordat. Iata una din marturisirile lui pe tema cresterii spirituale personale:

“Intentia Domnului era sa-mi largeasca inima, sa fiu larg ca si El: casa mea sa fie casa Lui si a ucenicilor Lui, mancarea mea sa fie si a ucenicilor Lui si marginirea sa dispara din viata mea. Felul meu ingust a trebuit sa-l pun mereu inaintea Lui in rugaciune, ca El sa ma largeasca, sa ma scoata din marginirea mea.

Alta data, El a trebuit sa ma largeasca in problema dragostei. Ca pastor, a trebuit sa fac cuiva o mustrare pentru anumite nedesavarsiri; dar nu puteam sa-i fac observatie daca in adancul sufletului meu nu ajungeam la mila si dragoste fata de persoana respectiva. O saptamana am staruit in rugaciune pentru problema aceasta. La sfarsitul saptamanii, Domnul ma largise: puteam sa-i vorbesc cu mila si cu dragoste.” (Idem. pag. 73).

Legatura aceasta intre lumea launtrica si manifestarile exterioare au marcat toate convingerile lui. Chiar si bolile, in anumite cazuri, i s-au descoperit tot ca o consecinta a opresiunii sufletesti si a lipsei de libertate spirituala:

“Odata am vizitat o familie intr-un sat din Caras-Severin, pe unde eram pastor. Sora era bolnava in pat, de inima. Copiii, vreo trei mititei, erau flamanzi si neingrijiti. Sotul era la servici. Am inceput sa vorbesc cu sora:

- “Cum stai cu soacra? Cu vecinele? Dar cu supunerea fata de sot?”

- “Nu stau bine cu nici una”, a raspuns ea.

Apoi sora si-a recunoscut pacatele. A fost sincera si s-a cait de toate. Atunci a primit o eliberare si o mare putere. S-a sculat din pat si a inceput imediat sa ingrijeasca de copii. Boala i-a trecut pe loc.

Peste o saptamana am intalnit-o in piata, in Caransebes. Era sanatoasa si bucuroasa.

- “Frate Marcu”, mi-a spus ea, “mai vino pe la noi in sat, pentru ca sunt multe ca mine.”

- “Da”, am raspuns eu, “la crucea lui Christos ai primit vindecarea. Cei ce se pocaiesc cu sinceritate primesc nu numai iertare, dar si vindecare. Spune la cei din jur sa vina la Domnul Isus. El ii asteapta cu dragoste.” (Idem, pag. 80).

“Mosul” avea trecere la tineri, dar nu-i uita niciodata nici pe cei batrani. Sfatos el insusi, nu uita de fel ca primise la randul lui intelepciune de la cei dinaintea lui. L-am auzit de multe ori vorbind cu admiratie si recunostinta despre doi profesori pe care-i avusese la Seminarul din Bucuresti: doctorul Gill si fratele Belicov. De la acesta din urma primise si acum dadea si dansul mai departe un sfat pentru predicatori:

“Niciodata sa nu va urcati la amvon, ci sa va coborati la el! Cine nu a stat mai intai pe munte, in partasie cu Domnul, nu va avea fata schimbata si nu are ce sa le spuna oamenilor si nu merita sa fie ascultat de ei.”
Iata si alte astfel de “perle” adunate in decursul anilor:

- Nu vorbi din varful buzelor, ci din adancul inimii.

- Ca sa ajungi sa stapanesti Biblia, trebuie ca mai intai sa te stapaneasca ea pe tine.

- Este o mare diferenta intre a spune ceva si a avea intr-adevar ceva de spus …

- O predica buna trebuie sa aibe o introducere buna si o incheiere buna; amandoua tinute foarte aproape una de alta … Cand n-au adancime, unii vorbitori cauta sa compenseze prin … lungime!

- Oamenii tacuti nu sunt singurii oameni care nu spun mare lucru …

- Predicile nu trebuie sa tina o vesnicie ca sa fie nemuritoare!

- Exista pastori care le vorbesc ascultatorilor intr-o limba necunoscuta, chiar daca nu sunt pentecostali.

- Cele trei reguli pentru reusita in vorbirea publica: stai la subiect, stai in timpul acordat si stai … jos!

- Oile se ratacesc, nu pentru ca tufisurile ar fi prea mari, ci pentru ca se indeparteaza prea mult de Pastor.

- Cu cat de rogi mai din adanc, cu atat ajungi mai sus. Dumnezeu raspunde rugaciunilor, nu sfaturilor.

- Fereste-te de sterilitatea unei vieti prea ocupate.

“Sa nu crezi niciodata biografiile. Daca sunt scrise de dusmani, ele nu arata omul asa cum a fost el, ci doar ce dusmanie, ce invidie si ce gelozie au vazut in el. Daca sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degraba ce inima nobila are autorul si ce mult s-a straduit el sa ornamenteze subiectul cartii sale cu podoabele propriilor lui virtuti. Cat despre biografiile “obiective” care redau istoria cu o exactitate pedanta, presarata cu doze saracacioase de lauda sau critica, nu-ti pierde vremea cu ele. Sunt plicticoase si nu sunt bune la nimic. Adevarul este “adevarat” numai atunci cand este spus cu pasiune.”

Privite retrospectiv, evenimentele din amintiri capata caracterul capodoperelor in care culorile s-au scurs unele in altele.

“Mai intai am schimbat cateva amabilitati de circumstanta, apoi, el mi-a povestit Read the rest of this entry »

In primul volum, am vorbit despre “banuiala” care a plutit asupra fratelui Richard cum ca ar fi un mistic si despre faptul ca unii vedeau in aceasta o anume “vinovatie” a dansului.
Redau aici un dialog care a continuat si pe care n-as vrea sa-l las prada uitarii. Poate ca va folosi cuiva.

Misticii crestini sunt oameni care au gasit “scurtaturile” spre inima si intimitatea lui Dumnezeu.
Poti judeca simtirile si trairile unui mistic?

In luna Februarie a sfarsitului de mileniu, mai precis in 12 Februarie 2000, Marius Cruceru, fiul celui mai bun prieten al tatalui meu din tineretea lor de seminaristi, deci om predestinat intr-un fel sa fie el insusi un prieten al meu, ne-a vizitat la Los Angeles. Ne cunosteam de pe lungimea de unda a Internetului. Schimbaseram mesaje si participaseram impreuna la dezbateri mai mult sau mai putin teologice. Acum eram pentru prima data fata in fata si cautam sa actualizam in realitatea fizica prietenia care se injghebase in realitatea virtuala.

Cineva tocmai lansase o revista in care-l critica de zor pe Richard Wurmbrand, lansator, in parerea criticului, al celui mai periculos curent de ratacire spirituala al secolului. Presupusa “ratacire” facuse deja “victime” pe ambele maluri ale Atlanticului.

Stiam ca mintile inguste sunt cele dintai care critica ideile mari. Cineva ma Read the rest of this entry »

Daca la douazeci de ani nu esti comunist, n-ai inma, dar daca la patruzeci de ani mai esti comunist, n-ai minte!”

Cand spunem ca Sabina si Richard Wurmbrand au fost oamenii unui ideal unic; “Dumnezeu”, nu negam in nici un fel vremurile lor de cautari, timpul in care au treierat curentele filosofice si politice ale vremii, in dorinta de a se identifica cu valori veritabile si de a-si defini propriile lor personalitati.

Pe vremea cand studia chimia la Sorbona din Paris, Sabina Wurmbrand a fost activa in actiunile Partidului Comunist Francez. Richard a studiat la Moscova si a fost apreciat drept unul din cei mai promitatori propagandisti pe care i-a avut vreodata miscarea. I-a cunoscut pe parintii Anei Pau\ar si a fost prieten cu Lucretiu Patrascanu .

De fapt, miscarea comunista a prezentat o atractie fascinanta pentru o anumita categorie a tineretului evreu. Unele din cele mai de seama personalitati ale Internationalei comuniste au fost evrei. Roza Luxemburg (1871-1919), socotita de multi una din ideologii de baza ai socialismului, a fost evreica . S-a tras din Zamosc, in Polonia ruseasca, unde mai toti stramosii ei, mergand inapoi cel putin pana in secolul doisprezece, ei au fost rabini. Mama ei, sotie si sora de rabini, o exaspera cu citate din Biblie. Unul din istoricii socialismului evreiesc, Robert {istrich, a aratat ca, extraordinara pasiune a Rozei Luxemburg pentru dreptate sociala si Read the rest of this entry »

L-am vizitat pe Richard Wurmbrand dupa ce frati din tara mi-au cerut sa incep sa scriu o biografie a dansului. Mi-a fost greu sa i-o spun direct, ca sa nu ma asemuie cu un vultur fara tact care a inceput sa-i dea tarcoale prematur. Desi m-am ferit, cu intuitia lui iesita din comun a inteles repede care era tinta intrebarilor mele.

I-am spus:

“As vrea sa stiu si eu si ar vrea sa stie si altii intamplari din viata dumneavoastra. Daca nu ne spuneti, cum am putea afla ? Ma gandesc mai ales la intamplari din perioada colilariei si a tineretii dumneavoastra. Lucruri pe care nu le stie nici tanti Sabina …”

M-a privit sugubat si mi-a intors-o vesel: “Sigur ca nu le cunoaste Sabina! Daca ar fi cunoscut ea toate cate le-am facut eu, crezi ca m-ar mai fi luat?”

Am cautat sa trec de aceasta gluma si am insistat sa ne spuna ceva. Mi-a raspuns: “Exista in viata fiecarui om si lucruri care trebuiesc trecute cu vederea si ascunse sub tacere. Ce-am crezut ca este bine si folositor sa se stie despre mine am presarat ca pe niste seminte de viata in cartile mele. Cititile pe toate si veti afla totul despre viata mea.”

Era in acest sfat o sentinta si o indrumare providentiala. Cuvintele acestea imi incuiau tainele unei vieti extraordinar de bogate dincolo de limitele curiozitatii mele si a altora. In acelasi timp insa, afirmatia imi recomanda, poate voluntar, poate involuntar, METODA pe care trebuie s-o adopte acel ce se va apuca vreodata sa scrie o biografie a lui Richard Wurmbrand. La urma urmei, o viata de om nu poate fi inteleasa dincolo de contextul in care a trait, luata afara din lumea in care s-a format si a evoluat spre implinire. Iata de ce, aceasta carte va fi, nu o naratiune rece, ci o insumare de “petece de amintire” , o punere impreuna a fragmentelor presarate prin cartile, predicile si intalnirile cu acest om de exceptie care a fost Richard Wurmbrand.

Pentru cei care au cunoscut familia Wurmbrand, nu este un secret ca tanti Bintea a fost un predicator “mai bun” decat nenea Richard. Exista pe undeva o Biblie legata special, cu cate o foaie alba intre fiecare doua file ale Bibliei. Aceste foi albe au fost acoperite cu colectia de reflexii si meditatii obtinute din citirea ei zilnica. Imi amintesc ca fratele Aurel Popescu a cerut-o odata ca singura mostenire visata ca semn de pretuire a prieteniei lor. Nu stiu cine a ramas pana la urma cu aceasta Biblie de studiu.

Iata un esantion din cugetarile si meditatiile care poarta in mod inconfundabil amprenta personalitatii sorei Bintea.

Am gasit-o ca de obicei acasa, gata sa ne zambeasca, gata sa ne serveasca cu ceva bun, gata sa ne asculte cu toata atentia si gata sa ne impartaseasca ceva din comorile umblarii ei cu Dumnezeu. Venisem insotit de o persoana aflata inca “in cautarea lui Dumnezeu.” Fireste, sora Bintea avea ceva pregatit chiar pentru aceasta ocazie:

“Am citit nu de mult un text din Geneza care mi-a dat mult de gandit. Este scris in Geneza 43:16 ceva despre un om numit Iosif si despre fratii sai:

“Cum a vazut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului sau: “Baga pe oamenii acestia in casa, taie vite si gateste; caci oamenii acestia au sa manance cu mine la amiaz„.îOmul acela a facut ce-i poruncise Iosif si a dus pe oamenii aceia in casa lui Iosif. Ei s-au temut cand au vazut ca-i baga in casa lui Iosif si au zis: “Ne baga inauntru din pricina argintului pus in sacii nostri data trecuta; vor sa se napusteasca peste noi, ca sa ne ia robi si sa puna mana pe magarii nostri.” (Geneza 43:16-1

Sarmanii frati ai lui Iosif! Ei se temeau ca Iosif planuia sa … le fure magarii! Mai marele Egiptului tocmai daduse ordin ca sa se pregateasca pentru ei un ospat si ei se temeau ca vor fi luati robi. Credeau ca Iosif nu mai poate fara magarii lor! Lor le era destinata partea cea mai buna a Egiptului, dar ei se gandeau ca-si vor pierde magarii!

Tot asa suntem si noi cand este vorba sa venim la Dumnezeu. Ne temem ca ne va baga cu forta in casa ca sa ne ia robi si ca sa ne fure ce este al nostru … Domnul Isus ne pregateste un ospat si Dumnezeu are deja pregatit pentru noi ce este mai bun in casa Sa vesnica, iar noi … ne tot gandim la magarii nostri si ne temem de Domnul. Ni se pare ca El vrea sa ne jefuiasca de ce este de drept al nostru, cand El vrea de fapt sa ne dea in dar tot ce nu este al nostru … tot ce este cu mult mai mult decat ceea ce ni se pare noua ca avem acum “al nostru.”

In timp ce o ascultam, ma rugam pentru musafirul care ne insotise. Stiam ca sora Sabina vorbise pentru ea si doream ca vorbele acestea, atat de ironic de duioase sa-i mearga direct la inima. Nu ma indoiesc ca s-a intamplat chiar asa. Cu tactul si priceperea ei neintrecute, sora Bintea vestise Evanghelia asa cum se cuvenea, cu toata priceperea si dragostea unui castigator de suflete.

Unul din cei care l-au cunoscut cel mai bine a fost, fara indoiala, Mihai Wurmbrand, fiul lui. Iata ce a scris acesta in necrologul rostit cu ocazia serviciului de inmormantare tinut Vineri 23 Februarie, la Sky Chapel- Rose Hills:

“Richard Wurmbrand (1909-2001)

Rev. Richard Wurmbrand, 91 de ani, autorul a 18 carti religioase de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, descriind viata sa si 14 ani in inchisori comuniste, a fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada, a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei, l-a cunoscut pe domnul {olf\es, un tamplar german, care le-a pus in mana o Biblie.

Acest domn i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei cu inalta educatie sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale Read the rest of this entry »

Ce l-a facut pe omul acesta asa de “special”?

La serviciul de inmormantare din “Sky Rose Chapel”, Whittier, California, eu am avut misiunea sa duc o coroana de flori din partea liceului Richard Wurmbrand din Iasi, Romania.

Fara sa vreau, mi-am amintit de vorbele cu care primise fratele Richard vestea ca numele lui fusese ales pe firma unei institutii de invatamant: “Dar de ce nu mi-au cerut mai intai carnetul meu de note. Daca mi-ar fi vazut notele, poate ca nu m-ar fi ales ca simbol pentru setea lor de invatatura …”

La urma urmei, de ce Richard Wurmbrand? Ce l-a facut pe acest om sa fie un model pentru o generatie intreaga ? Ce calitati i-au inlesnit o influenta atat de covarsitoare asupra tuturor celor ce l-au intalnit?
Am sa aleg trei raspunsuri la aceste intrebari, trei trasaturi specifice care l-au facut un om de exceptie, o personalitate tulburator de puternica, o figura de mit si de fascinatie.

In primul rand, Wurmbrand a avut: “o aureola de Read the rest of this entry »

Exsita oameni care spun ca Liviu Olah s-a schimbat in America. Eu unul, nu impartasesc aceasta parere.

Seara asta, Miercuri 21 August 2002, l-am auzit rugandu-se dupa predica rostita de Daniel Sarlea, pastorul musafir venit de la San Bernardino. M-am dus imediat dupa “Amin”, la fratele Liviu Olah sa-l iau iau in brate si sa-l strang cu drag. Ce spusese in rugaciune ? Cuvinte pe care le-a trait o viata intreaga:

“Doamne, te rog un lucru foarte, foarte important in seara aceasta. Nici nu as indrazni sa ti-l cer, daca Duhul Sfant nu ne-ar da si imaginatia necesara ca sa putem intelege si cere lucruri mari ca acesta. Te rog sa faci sa se implineasca cu mine scopul acela precis si exact pe care l-ai avut Tu in vedere atunci cand ai hotarat sa ma nasc pe planeta aceasta. Nu voia mea si nici planurile mele sa se implineasca. ci numai voia Ta si numai planurile tale.”

Cuvintele acestea erau perechea unor altora, scrise de Thomas a |empes: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune.” Stiam si eu ca Dumnezeu daruieste darurile cele mai bune celui care nu-i pune nici un fel de conditii. Stiam si ca acest Dumnezeu il folosise pe Liviu Olah intr-un mod unic si neasteptat, cand “trezirea” spirituala s-a petrecut sub cea mai crunta stransoare a ideologiei comuniste. Ca un “taur puternic”, omul acesta se napustise asupra unei ordini strambe si sfaramase lanturile indoctrinarii materialiste si atee a maselor.

Victor Hugo observase bine ca “nici o armata din lume nu poate sta impotriva unei idei careia i-a venit vremea.” Aparitia lui Liviu Olah in crestinismul romanesc a marcat granita unei foarte necesare descatusari spirituale, pragul unei revarsari irezistibile a energiilor care za cusera latent in inimile atator sute de mii de credinciosi evanghelici.

Providenta a facut sa nu-l cunosc de aproape pe fratele Liviu in Romania. In afara unor vizite ocazionale la Seminar si a unor predici rostite din cand in cand in Bucuresti, lucrarea si faima dansului venea spre mine de departe, de pe meleagurile bihorene. Singurul nostru dialog s-a petrecut pe hartie, cand, dupa o prelegere la Seminar am indraznit sa-i scriu pe o coala de hartie o parere personala despre o problema care ma framanta mult pe vremea aceea. Raspunsul lui, tot in scris, pe cealalta parte a foii, l-am pastrat o vreme ca pe un talisman sfant. Ma uluise cu patrunderea lui spirituala si cu maturitatea in tainele Cuvantului.

L-am cunoscut mai bine si mai de aproape aici, la Los Angeles. Impreuna cu Petru Popovici, cu Simion Cure si cu Richard {urmbrand, mi-a fost unul din stejarii la umbra carora am invatat cum se creste spre inaltimile cerului. L-am pastrat si-l voi pastra intotdeauna in amintire ca pe un evanghelist de exceptie, un unicat intr-o generatie, un sfant in caracter, un luptator al rugaciunii si un mare apologet al mereu necesarei pocainte.